StiripesurseȘtirile zileiJaponia: Victimele sterilizării forţate vor primi compensaţii de la stat şi...

Japonia: Victimele sterilizării forţate vor primi compensaţii de la stat şi “scuze profunde”

Publicat:

Deputaţi ai partidelor de guvernământ şi de opoziţie din Japonia au convenit joi asupra unui proiect de lege comun care prevede acordarea de compensaţii în valoare de 3,2 milioane de yeni (28,700 dolari americani) fiecărei victime supravieţuitoare a sterilizării forţate, măsura care a fost aplicată în trecut în conformitate cu legea eugeniei, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.

Proiectul de lege, care urmează să fie prezentat Dietei şi intră în vigoare în aprilie, prevede că victimele supravieţuitoare să primească o singură plată de la stat şi “scuze profunde”.

Citește și : Trump se declară „surprins cât de prost merg negocierile” cu privire la Brexit: „Eu i-am oferit premierului May ideile mele. Ea nu a ascultat”

Proiectul de lege începe cu o introducere în care se afirmă: “Ne gândim cu sinceritate şi ne cerem profunde scuze pentru marea suferinţă fizică şi psihică ce a fost provocată”.

Declaraţia a fost criticată de către reclamanţi, victime şi persoane juridice care îi reprezintă, deoarece nu există nicio menţiune incontestabilă a statului şi a culpabilităţii acestuia.


Alături de valoarea despăgubirii care este criticată ca fiind scăzută de către avocaţii implicaţi în solicitarea de despăgubiri pentru victimele supravieţuitoare din întreaga ţară, victimele în sine consideră că “scuzele profunde” nu fac referire clară la vinovăţia statului deoarece în preambulul la lege se evită folosirea cuvântului “stat” sau “guvern”, în pofida menţiunii “noi”.

Parlamentarul Partidului Liberal Democrat, de guvernământ, Norihisa Tamura, şeful echipei implicate în elaborarea proiectului de lege, a susţinut că cuvântul ”noi “semnalează puternic faptul că include Dieta şi guvernul.

Multe dintre victime consideră că faptul că guvernul “doar semnalează” implicarea sa aceasta diminuează sinceritatea şi credibilitatea pseudo-scuzei sale.

După ce proiectul de lege a fost finalizat între partidele de guvernământ şi de opoziţie din Japonia, valoarea compensaţiei a fost crescută de la trei milioane de yeni (26.800 dolari americani), aşa cum s-a afirmat la 1 martie, la actuala sumă de 3,2 milioane de yeni (28.700 dolari SUA).

Dar, înainte ca parlamentarii să fie de acord cu compensarea victimelor, au fost deja intentate procese, cea mai mare cerere de despăgubire fiind de peste 35 de milioane de yeni (313.500 dolari americani).

Procesele intentate împotriva guvernului includ persoanele care solicită despăgubiri pentru că au fost sterilizate forţat sau forţate să aibă avorturi în temeiul legii naţionale privind eugenia.

Citește și : Trump AMENINȚĂ UE cu acţiuni „severe” dacă nu acceptă negocieri comerciale cu SUA

Reclamanţii au afirmat că sterilizarea împotriva voinţei lor sau fără consimţământul lor este contrară drepturilor lor constituţionale, inclusiv acela de a alege să aibă sau nu copii.

Legea extrem de controversată, similară legii naziste a sterilizării şi adoptată în 1948 ca măsură de control a populaţiei pentru a face faţă deficitului alimentar postbelic din Japonia, a făcut posibil ca statul să sterilizeze mii de oameni fără ca aceştia să-şi dea acordul, din cauza unor dizabilităţi mintale şi a altor boli.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Federaţiei Asociaţiilor Barourilor din Japonia, până în 1996, când a fost abolită legea eugeniei, un număr total de 25.000 de persoane au fost sterilizate, dintre care 16.500 au fost sterilizate fără acordul lor în prealabil.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.