Jason Momoa şi Lisa Bonet sunt oficial divorţaţi

Publicat:

Jason Momoa şi Lisa Bonet sunt oficial divorţaţi

Dizolvarea căsătoriei dintre actorii Jason Momoa şi Lisa Bonet, care erau deja separaţi de mai mulţi ani, decisă de un judecător din comitatul Los Angeles, a intrat în vigoare marţi.

Bonet şi Momoa au fost căsătoriţi timp de mai bine de şapte ani şi au format un cuplu 12 ani înainte de a se căsători, potrivit apnews.com, scrie stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Bonet, al cărei nume legal este Lilakoi Moon, a depus cerere de divorţ în ianuarie. Documentele au indicat data separării cuplului ca fiind 7 octombrie 2020, cu mai mult de trei ani mai devreme. Ei şi-au făcut publică despărţirea în 2022.

Divorţul a decurs cât mai repede posibil din punct de vedere legal şi a venit fără dispute. Niciunul nu va primi sprijin financiar, au convenit asupra modului de împărţire a bunurilor şi vor avea custodia comună a fiicei lor de 16 ani şi a fiului de 15 ani.

Momoa, 44 de ani, este cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele “Aquaman” şi din “Game of Thrones”. Bonet, 56 de ani, a fost o vedetă a serialului “The Cosby Show”, a spin-off-ului acestuia “A Different World” şi a filmelor “High Fidelity” şi “Enemy of the State”.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

A fost prima căsătorie pentru Momoa, care a dezvăluit pe reţelele de socializare că se întâlneşte cu actiţa din “Hit Man” şi “Father of the Bride”, Adria Arjona.

A fost a doua căsătorie pentru Bonet, care a fost căsătorită anterior cu muzicianul Lenny Kravitz şi mai are o fiică cu acesta, actriţa Zoë Kravitz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și...

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și-a anunțat candidatura la prezidențialele din toamna lui 2024,...

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor Un bărbat de 27 de ani din Ialoveni, a fost trimis în...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.