StiripesurseȘtirile zileiJeanine Anez se proclamă președinte în Bolivia

Jeanine Anez se proclamă președinte în Bolivia

Publicat:

Al doilea vicepreşedinte al Senatului, Jeanine Anez, s-a proclamat marţi preşedinte interimar al Boliviei, în pofida lipsei cvorumului în Parlament, motivând că este “necesar să se creeze un climat de pace socială” într-o ţară zguduită de o profundă criză politică, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dorim convocarea cât mai rapidă a alegerilor”, a adăugat senatoarea din opoziţie care a revendicat preşedinţia interimară după demisia preşedintelui Evo Morales şi a succesorilor acestuia prevăzuţi de Constituţie, vicepreşedintele Alvaro Garcia Linera, preşedintele şi vicepreşedintele Senatului, precum şi preşedintele Camerei Deputaţilor.

Citește și : Sute de studenţi francezi, în stradă după ce un coleg de-al lor şi-a dat foc la Lyon

Luni, Jeanine Anez şi-a anunţat intenţia de a convoca alegeri pentru a avea ‘un preşedinte ales pe 22 ianuarie’, data la care, înaintea crizei, urma să fie învestit noul şef al statului.

Evo Morales, demisionat duminică după ce a fost abandonat de armată, a anunţat luni seara pe Twitter că pleacă în Mexic, dar că va reveni ‘în curând cu mai multă forţă şi energie’.


Citește și : Zeci de rachete, lansate din Gaza spre Israel după uciderea unui lider palestinian

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.