StiripesurseȘtirile zileiJens Stolteberg: NATO va continua să sprijine Afganistanul

Jens Stolteberg: NATO va continua să sprijine Afganistanul

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stolteberg, i-a dat asigurări preşedintelui afgan Ashraf Ghani că Alianţa Nord-Atlantică va continua să sprijine Afganistanul, unde ocuparea a tot mai multor zone de către talibani pune presiune pe guvernul de la Kabul, susţinut de SUA, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

‘Mi-a părut bine să discut cu preşedintele @ashrafghani astăzi. Situaţia în materie de securitate din #Afghanistan rămâne extrem de dificilă şi necesită o reglementare negociată’, a scris Stoltenberg într-un mesaj pe Twitter marţi după convorbirile purtate cu acesta.

Citește și : Medicii avertizează că pandemia ‘a scăpat din nou de sub control’ în Turcia

‘#NATO va continua să sprijine Afganistanul, inclusiv prin finanţare; prezenţă civilă; şi instruire în afara ţării’, adaugă el.

Aproximativ 2.500 de soldaţi americani şi 7.000 din alte ţări au fost prezenţi în Afganistan în cadrul misiunii NATO ‘Resolute Support’. Retragerea lor a început în primele zile ale lunii mai.


Misiunea ‘Resolute Support’ a fost o misiune de instruire a forţelor afgane cu scopul de a le face capabile să asigure securitatea ţării lor după retragerea forţelor străine.

Jens Stoltenberg a afirmat de nenumărate ori că talibanii nu vor reuşi să obţină victoria pe cale militară, dar forţele afgane suferă eşec după eşec de la declanşarea în luna mai a unei ofensive pe scară largă de către talibani.

ONU şi-a exprimat deja temerea că un număr ‘fără precedent’ de civili vor fi ucişi sau răniţi în 2021 în Afganistan dacă luptele continuă.

Citește și : Vaccin sau test obligatoriu pentru funcţionarii municipali din New York

Occidentalii au început să-şi evacueze cetăţenii şi îşi pun întrebări cu privire la menţinerea unei prezenţe. ‘Trebuie să asigurăm funcţionarea unui spital şi a unui aeroport dacă vrem să menţinem un minim de prezenţă europeană’, a explicat pentru AFP şeful diplomaţiei europene Josep Borrell în cursul unui interviu în luna mai în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai UE la Lisabona.

Or, americanii nu au dat nicio indicaţie până acum aliaţilor lor din NATO cu privire la o eventuală forţă de protecţie pentru asigurarea securităţii aeroportului, ambasadelor şi serviciului reprezentantului Alianţei Nord-Atlantice la Kabul, au confirmat marţi pentru France Presse diplomaţi europeni. Această forţă ar marca prezenţa misiunilor civile ale NATO şi UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.