StiripesurseRăzboi in UcrainaJens Stoltenberg: Furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei este prioritară

Jens Stoltenberg: Furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei este prioritară

Publicat:

Furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei este ”prioritară” pentru statele membre ale NATO, întrucât ucrainenii au ”o nevoie urgentă” de aceste sisteme pentru a face faţă bombardamentelor ruse, a afirmat miercuri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Unii aliaţi au livrat astfel de sisteme de apărare, dar ucrainenii au nevoie de mai mult. Ei au nevoie de diferite tipuri de apărare aeriană – cu rază scurtă, cu rază lungă, sisteme contra rachetelor balistice, rachete de croazieră, drone. Diferite sisteme pentru diferite sarcini”, a explicat Stoltenberg înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din cele 30 de ţări membre ale NATO, la Bruxelles.

Citește și: Ruşii fug de încorporare inclusiv cu iahturi spre Coreea de Sud – Black News

Germania a furnizat un sistem Iris-Ts, iar Statele Unite sistemul defensiv NASAMS.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut crearea unui ”scut” antiaerian deasupra Ucrainei.


Potrivit lui Stoltenberg, o altă prioritate este ”refacerea stocurilor de armamente şi muniţii ale ţărilor Alianţei”, întrucât aceste stocuri ”s-au redus” în urma livrărilor către Ucraina. ”Trebuie să le refacem pentru a ne asigura apărarea şi pentru a putea continua să sprijinim Ucraina”, a explicat el.

”Avem probleme serioase privind stocurile de muniţii”, a confirmat un reprezentant al NATO.

Citeşte şi: Biden despre Putin: ‘A făcut un calcul greşit în Ucraina!’ – Black News

De asemenea, Jens Stoltenberg a promis să suplimenteze protecţia infrastructurii critice, afirmând că NATO deja şi-a dublat prezenţa în Marea Baltică şi Marea Nordului, la peste 30 de nave sprijinite de mijloace aeriene.

Înaltul oficial aliat a spus că, deşi NATO nu a văzut vreo schimbare în poziţia nucleară a Rusiei, Alianţa Nord-Atlantică este vigilentă şi va efectua săptămâna viitoare exerciţiul său anual de descurajare nucleară (‘Steadfast Noon’), întrucât anularea acestuia din cauza războiului din Ucraina ar trimite un ”semnal foarte eronat”. ”Este un exerciţiu menit să garanteze că descurajarea noastră nucleară rămâne sigură, garantată şi eficientă”, a spus Jens Stoltenberg, care a accentuat că puterea militară a NATO este cea mai bună cale de a preveni orice escaladare a tensiunilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Sunt morți și răniți, inclusiv copii

Rusia a lansat în noaptea de 16 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și peste o sută de...

Bulgaria a primit 200 de milioane de euro pentru ajutorul pentru Ucraina

Confuzie în cabinet cu privire la cererea de suspendare a acestuia. În cadrul diferitelor mecanisme ale Uniunii Europene, Bulgaria a primit puțin peste 203 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.