StiripesurseȘtirile zileiJens Stoltenberg salută planul Japoniei de a-şi dubla bugetul pentru apărare

Jens Stoltenberg salută planul Japoniei de a-şi dubla bugetul pentru apărare

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat miercuri planul Japoniei de a-şi dubla cheltuielile militare în următorii cinci ani, estimând că acest lucru reflectă angajamentul arhipelagului pentru securitate într-o lume “volatilă”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Revizuirea doctrinei de securitatea naţională a Japoniei, anunţată la sfârşitul lui 2022, face să existe “încă” un partener “pentru pace”, a declarat Stoltenberg.

Citește și : Franţa va furniza Ucrainei 12 tunuri Caesar suplimentare

“Sunt fericit că Japonia prevede (creşterea bugetului său militar, n.r.) pentru a atinge pragul de referinţă al NATO de 2% din PIB consacrat apărării”, a declarat el în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Keio din Tokyo.

Timp de decenii, Japonia şi-a plafonat cheltuielile militare la circa 1% din PIB, însă guvernul prim-ministrului Fumio Kishida a aprobat în decembrie o nouă doctrină de securitate, care prevede în special creşterea bugetului său al apărării la 2% din PIB până în 2027.


“Asta demonstrează că Japonia ia securitatea internaţională în serios”, a afirmat Stoltenberg.

Ameninţările crescânde reprezentate de China şi Coreea de Nord, precum şi invazia rusă în Ucraina, au făcut mai populară în rândul populaţiei japoneze creşterea cheltuielilor militare ale ţării, în pofida constituţiei sale pacifiste.

Jens Stoltenberg a subliniat că războiul declanşat de Rusia este o problemă mondială care afectează de asemenea mediul de securitate în Asia.

El a apreciat că preşedintele rus Vladimir Putin a evaluat prost rezilienţa ucrainenilor şi unitatea afişată de membrii NATO pentru a susţine Ucraina.

Deşi a repetat că NATO nu consideră China un adversar, el a declarat că presiunea în creştere şi ambiţiile militare ale Beijingului reprezintă o problemă care trebuie abordată.

Citește și : Rusia şi SUA au reluat contactele asupra controlului armamentelor

“Astăzi, ordinea mondială de care am beneficiat atât de bine timp de atâtea decenii este ameninţată. Moscova şi Beijingul sunt în avangarda acestui avânt autoritar”, a declarat Stoltenberg.

“Într-o lume mai periculoasă, Japonia poate conta pe NATO pentru a fi alături de ea”, a adăugat el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.