StiripesurseȘtirile zileiUn jihadist ISIS 'îşi cere scuze' pentru problemele create

Un jihadist ISIS ‘îşi cere scuze’ pentru problemele create

Publicat:

Un combatant al Statului Islamic din Australia a afirmat că ‘îşi cere scuze pentru problemele create’, au anunţat vineri media locale, după ce cererea sa de eliberare dintr-o închisoare turcă a fost respinsă, relatează DPA, conform agerpres.

Neil Prakash, din Melbourne, a fost audiat în cursul nopţii la tribunalul Kilis din Turcia printr-o legătură video de la închisoarea Gaziantep pentru acuzaţii legate de terorism, a anunţat postul de televiziune australian ABC.

Citeşte şi: INCIDENT armat la metroul din Madrid. Sute de persoane au fost evacuate

Prakash este judecat în Turcia, unde a fost capturat după ce a trecut graniţa din Siria în octombrie. Australia a cerut autorităţilor turce să-l extrădeze, fiind cercetat pentru legăturile sale cu activităţi teroriste şi apartenenţă la o organizaţie teroristă.

Prakash, care a apărut în câteva materiale de propagandă lansând un apel la atacuri teroriste, a declarat în faţa instanţei că tot ceea ce a dorit să facă a fost ‘să urmeze adevăratul Islam’ şi că a crezut că grupul extremist Statul Islamic îl va învăţa acest lucru.


‘Ceea ce m-au învăţat a fost greşit şi regret totul (…) Îmi pare rău pentru problemele create’, a spus el.

‘Când am intrat în Statul Islamic, devenisem musulman de puţin timp. Nu ştiam nimic. Aşa că am avut încredere în ceea ce m-au învăţat. Când am învăţat să caut informaţii pentru mine însumi şi când am aflat adevărul, am încercat să plec’, a spus el.

Citeşte şi: Putin la Ankara: Sunt întrunite condiţiile de facto pentru pace în Siria – VIDEO

Prakash a declarat că Statul Islamic i-a cerut să organzieze atacuri în Australia şi a admis faptul că este parţial responsabil de plănuirea unui atac la Melbourne pentru uciderea unui ofiţer de poliţie în 2015.

‘Nu sunt responsabil 100% pentru ceea ce s-a întâmplat în Australia’, a afirmat el.

El a declarat de asemenea în faţa tribunalului că este un dezertor dezamăgit. ‘Au dorit să mă omoare deoarece sunt împotriva a ceea ce cred ei’, a mai spus Prakash.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.