Jihadiştii francezi prinşi în Irak vor fi judecaţi în această ţară

Publicat:

Jihadiştii francezi prizonieri în Irak vor fi judecaţi în această ţară, în timp ce problema copiilor va fi tratată “de la caz la caz”, a declarat vineri ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, informează AFP, potrivit agerpres.

“Dacă există prizonieri în Irak, lucrurile sunt simple: autorităţile judiciare irakiene sunt cele care se ocupă de situaţia combatanţilor bărbaţi şi femei”, a explicat ministrul la radioul Europe 1.


“Ei ştiau foarte bine de ce s-au dus acolo, ca să lupte cu Daesh (acronimul arab pentru gruparea Stat Islamic). Deci sunt duşmani, au luptat împotriva Franţei. Au contribuit şi la atentate în această ţară”, a adăugat el.

Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de VIZE în SUA. Un influent congresman american vrea să includă ţara noastră în Programul Visa Waiver

În ceea ce priveşte copiii jihadiştilor, Le Drian a repetat cuvintele preşedintelui Emmanuel Macron care a declarat miercuri că eventuala lor întoarcere în Franţa va fi gestionată “de la caz la caz”.

“Şi când se vor întoarce în Franţa, ei vor fi puşi sub responsabilitatea judecătorului pentru minori care va decide pentru ei”, a spus Le Drian. “Dificultatea este Siria, deoarece în Siria nu există o guvernare recunoscută” şi Franţa este nevoită pentru moment să ceară ajutorul Crucii Roşii Internaţionale, a adăugat el.

Potrivit estimărilor serviciilor de informaţii franceze, 690 de jihadişti francezi se află în prezent în Irak şi Siria, dintre care 295 de femei şi 28 de minori cu vârsta de peste 15 ani.

Declaraţia făcută miercuri de Emmanuel Macron a provocat nelinişte în rândul familiilor care i-au cerut să repatrieze femeile şi copiii pentru a nu deveni un fel de “bombe cu explozie întârziată”.

Guvernul este mult mai prudent pe această temă într-o ţară încă marcată de amintirea atentatelor sângeroase din 2015, în parte comise de cei “reveniţi” din Siria.

Citeşte şi: Nor radioctiv deasupra Europei. Un accident nuclear s-ar fi produs în Rusia sau Kazahstan

Procurorul Parisului, François Molins, şeful parchetului antiterorist, a atras atenţia vineri cu privire la “orice naivitate” legată de întoarcerea femeilor şi a copiilor jihadiştilor francezi.

La întoarcerea unora, “nu am perceput niciun regret în ceea ce am auzit”, a spus Moulins la postul de radio France Info.

“Unii au fost instruiţi în mânuirea armelor (şi) în acelaşi timp, apelurile la jihad sunt adresate de asemenea femeilor şi minorilor”, a notat el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.