Jihadul Islamic anunţă un armistiţiu după schimburi de tiruri între Israel şi Fâşia Gaza

Publicat:

Mişcarea palestiniană Jihadul Islamic a anunţat miercuri un armistiţiu după un schimb de tiruri între grupări armate şi armata israeliană, în urma decesului unui responsabil al organizaţiei intrat în greva foamei într-o închisoare israeliană, transmite AFP, potrivit agerpres.

Egiptul, Qatarul şi ONU, mediatori în confruntări precedente, au intervenit pentru restabilirea calmului cu începere de la ora 04.00 (01.00 GMT), au declarat pentru AFP surse din Jihadul islamic şi Hamas.


Citeşte şi: Razie cu aproape 300 de arestări într-o anchetă Europol asupra Dark Web – Black News

Israelul nu a confirmat deocamdată acest armistiţiu, care pare fragil.

Ultimele sirene de alertă au răsunat în aşezări israeliene din apropierea Fâşiei Gaza în jurul orei 05.30 (02.30 GMT), a raportat armata. Potrivit unor martori din Gaza, mai multe rachete au fost lansate spre teritoriul israelian în acel moment.

‘Acest ciclu de confruntări s-a încheiat, dar marşul rezistenţei continuă şi nu se va opri’, a declarat Tariq Salmi, purtător de cuvânt al Jihadului Islamic, într-un comunicat.

‘Aşa cum le-am spus tuturor mediatorilor care au intervenit, subliniem necesitatea de a preda trupul martirului Khader Adnan familiei sale’, a afirmat miercuri liderul Hamas, Ismail Haniyeh, într-un alt comunicat.

Khader Adnan, în vârstă de 45 de ani şi originar din Cisiordania ocupată, începuse o nouă grevă a foamei încă din prima zi a încarcerării sale la 5 februarie. Marţi, după aproape 90 de zile de la începutul protestului, a decedat.

Adnan fusese închis de multe ori de Israel şi trecuse prin mai multe greve ale foamei, devenind un simbol pentru palestinieni.

Citeşte şi: Sudan: mitul arab al ‘stabilității’ contrarevoluționare a fost spulberat – Black News

Începând de marţi dimineaţa, circa 100 de rachete au fost lansate de grupări armate din Gaza spre Israel, potrivit Jihadului Islamic.

În cursul nopţii, armata israeliană a executat mai multe lovituri împotriva Gazei, ţintind infrastructuri ale mişcării Hamas şi avertizând că aceasta va ‘vedea consecinţele’ activităţilor sale ‘teroriste’. Potrivit armatei, au fost vizate în principal o tabără de antrenament, un depozit de arme şi un teren subteran ale Hamas.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

‘Planeta maimuţelor: Noul regat’ şi ‘Crime în imobil’, sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+

'Planeta maimuţelor: Noul regat' şi 'Crime în imobil', sezonul 4, între noutăţile lunii august la Disney+ "Planeta maimuţelor: Noul regat", "Exploratorii oceanelor", o producţie National...

VIDEO – Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting

VIDEO - Kamala Harris, susţinută de cântăreaţa de rap Megan Thee Stallion în timpul unui miting Megan Thee Stallion a cântat marţi la Atlanta, la...

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025

Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului mondial al UNESCO în 2025 Bulgaria va găzdui cea de-a 47-a sesiune a Comitetului patrimoniului...

FIFA și-a confirmat suportul pentru FMF

FIFA și-a confirmat suportul pentru FMF Conducerea Federației Moldovenești de Fotbal a avut astăzi o întrevedere oficială cu Președintele FIFA Gianni Infantino și Secretarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.