StiripesurseȘtirile zileiJoaquin 'El Chapo' Guzman cere rejudecarea cazului său

Joaquin ‘El Chapo’ Guzman cere rejudecarea cazului său

Publicat:

Fostul lider al cartelului mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut şi drept El Chapo, i-a cerut marţi unui judecător din SUA să judece din nou cazul său, susţinând că atitudinea juraţilor l-a privat de dreptul său constituţional la un proces corect, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o cerere adresată tribunalului federal din Brooklyn (New York), avocaţii lui Guzman citează o relatare din 20 februarie a Vice News conform căreia un jurat anonim a declarat că cel puţin alţi cinci juraţi au încălcat procedurile juridice în timpul celor 11 săptămâni ale procesului.

Citește și : Noi incendii de vegetație în Portugalia din cauza creşterii temperaturilor

Avocaţii au afirmat că juraţii au fost expuşi unei avalanşe de informaţii neadmise în proces, printre care relatări bazate pe documente din rechizitoriu conform cărora Guzman a violat fete, unele în vârstă de 13 ani, ceea ce a afectat imparţialitatea juraţilor. Anterior, Guzman a respins acuzaţiile de viol.

John Marzulli, purtător de cuvânt al procurorului Richard Donoghue, care l-a pus sub acuzare pe Joaquin Guzman, a refuzat să facă vreun comentariu.


Guzman a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017, după două evadări în Mexic. El fusese arestat pe teritoriul mexican în 2016.

Citește și : OMS: 900.000 de doze de vaccin împotriva holerei, în drum spre Mozambic

Procesul lui Joaquin Guzman, în care au depus mărturie peste 50 de persoane, a oferit publicului o imagine din interior a activităţii cartelului Sinaloa, numit astfel după statul din nord-vestul Mexicului unde s-a născut ‘El Chapo’, într-un sat sărac de munte.

Citeşte şi:  Uraganul DORIAN a făcut ravagii în Bahamas (VIDEO): Cel puţin şapte oameni au murit!

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Datoria de stat a Moldovei s-a majorat cu aproape 10 miliarde în doar 3 luni

Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la 142,6 miliarde de lei la sfârșitul lunii martie 2026, în creștere cu 9,8 miliarde de...

Trump, evacuat de urgență, după focuri de armă la Cina Corespondenților. Suspectul a fost reținut. Ar fi vizat oficiali apropiați președintelui SUA

Donald Trump, Prima Doamnă Melania Trump, dar și vicepreședintele JD Vance au fost evacuați de urgență de Secret Service de la Cina Corespondenților de...

Un tânăr de 19 ani din Fălești, reținut pentru tentativă de omor după ce a agresat un bărbat de 72 de ani

Polițiștii din Fălești documentează o tentativă de omor produsă în seara zilei de 24 aprilie în Fălești. Incidentul a avut loc într-un local amplasat...

Primăria Chișinău anunță oprirea evenimentelor în aer liber din cauza codului portocaliu de vânt puternic

Primăria municipiului Chișinău anunță suspendarea și anularea tuturor evenimentelor publice desfășurate în aer liber pentru ziua de astăzi, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.Decizia a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.