StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden a avut o discuţie telefonică de două ore cu...

Joe Biden a avut o discuţie telefonică de două ore cu Xi Jinping

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a anunţat joi că a discutat ”două ore” la telefon, în ajun, cu omologul său chinez Xi Jinping, acesta fiind primul schimb de opinii între cei doi lideri după instalarea noului titular de la Casa Albă, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

”Am petrecut două ore la telefon fără întrerupere cu Xi Jinping”, a explicat Biden din Biroul Oval.

Citește și : New York-ul își REDESCHIDE marile săli de spectacole şi stadioanele

”Dacă nu ne mişcăm, ei ne vor mânca prânzul”, le-a transmis liderul american jurnaliştilor, referitor la China.

Joe Biden a spus că existenţa unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise este o prioritate, în timp ce Xi Jinping a avertizat că o confruntare ar fi un ”dezastru” pentru ambele ţări.


În timpul convorbirii telefonice, Biden şi-a exprimat dorinţa de a fi mult mai tranşant decât predecesorul său, republicanul Donald Trump, cu privire la problema drepturilor omului, în timp ce în dosarele economice va exista o relativă continuitate din partea Washingtonului.

De asemenea, preşedintele american a pledat pentru o abordare mai pragmatică în dosarul schimbărilor climatice, ignorat de Trump în mandatul său.

Joe Biden s-a arătat ”profund îngrijorat” de ”represiunea de la Hong Kong” şi de cazurile de încălcare a drepturilor omului din China, adaugă AFP.

Citește și : 47% dintre scoțieni vor să se rupă de Regatul Unit (sondaj)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.