StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden a plecat spre Marea Britanie, prima etapă a turneului...

Joe Biden a plecat spre Marea Britanie, prima etapă a turneului său european şi unde va participa la un summit G7

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a părăsit miercuri dimineaţă Statele Unite, îndreptându-se spre Marea Britanie, prima etapă a turneului său european şi unde va participa la un summit G7, înaintea unei prime şi foarte aşteptate întrevederi cu omologul său rus Vladimir Putin, la Geneva, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Într-o scurtă declaraţie de presă înainte ca avionul Air Force One să decoleze de la baza aeriană Andrews, din apropiere de Washington, Joe Biden a afirmat că scopurile călătoriei sunt ‘întărirea alianţei, să le arătăm clar lui Putin şi Chinei că Statele Unite şi Europa sunt sudate’.

Citește și: Captură-record de cocaină în Malta

Biden a mai spus că va prezenta, în foarte scurt timp, o strategie de vaccinare la nivel global spre a se pune capăt pandemiei de COVID-19. ‘Am o strategie (de vaccinare globală), o voi anunţa’, le-a spus el jurnaliştilor.

Washingtonul tocmai a anunţat că 75% din cele 80 milioane de doze de vaccinuri promise ţărilor până la sfârşitul lunii iunie vor fi distribuite prin mecanismul COVAX.


Preşedintele american, care este însoţit de Prima Doamnă Jill Biden, va participa la summitul G7 din Cornwall, la care printre priorităţi se vor afla pandemia şi clima.

Prima oprire a turneului va fi la baza Mildenhall, din estul Marii Britanii, unde Joe Biden li se va adresa membrilor US Air Force.

Joi este prevăzută o întrevedere cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, iar duminică, Joe Biden va fi primit la castelul Windsor de regina Elisabeta a II-a.

‘Călătoria mea în Europa este ocazia pentru America să mobilizeze democraţiile din toată lumea’, a subliniat cel care, de la accederea la Casa Albă, proclamă că Statele Unite au revenit (‘America is back’) pe scena mondială.

Summitul cu Vladimir Putin, programat să aibă loc pe 16 iunie la Geneva, va fi punctul culminant al acestei prime deplasări externe, ce intervine într-un moment în care Joe Biden se află în dificultate în ţară, pe fondul unor tensiuni în tabăra sa.

Citește și: Schimbările climatice, pandemia, China şi comerţul sunt incluse în summitul UE-SUA

Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.

Exact înainte de îmbarcare, Biden i-a avertizat pe ziariştii prezenţi, pe un ton mai lejer, să ‘fie atenţi la greieri’, după ce una din insectele care invadează acum estul Statelor Unite i se aşezase pe gât cu câteva secunde înainte. Cu o zi în urmă, un alt avion ce urma să transporte reporterii acreditaţi la Casa Albă a rămas la sol, după ce un nor de greieri i-a invadat motoarele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pentru ce să nu folosești niciodată folia de aluminiu, ca să eviți riscuri de sănătate și siguranță

- Folia de aluminiu este unul dintre cele mai utilizate articole în bucătării,. Însă, un educator pentru siguranța alimentară spune pentru ce să nu...

Mesajele extraterestre ar putea ajunge pe Pământ fără să ne dăm seama

Un nou studiu arată că mesajele extraterestre ar putea ajunge pe Pământ fără ca noi să realizăm acest lucru. Un nou studiu realizat de Institutul...

Creierul se poate îmbunătăți și până la 90 de ani

Un nou studiu arată că sănătatea creierului se poate îmbunătăți la orice vârstă, punând sub semnul întrebării convingerea comună că ascuțimea mentală trebuie să...

Ucraina va putea produce, sub licență, rachete ale fabricanților din G7, în special din SUA

Grație sprijinului tuturor țărilor membre G7, Ucraina va putea fabrica, sub licență, armament și, în special, rachete americane Patriot pentru apărarea antiaeriană și pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.