Joe Biden se gândeşte să candideze la fotoliul de la Casa Albă. Ar fi cel mai în vârstă preşedinte american

Publicat:

Fostul vicepreşedinte al SUA Joseph Biden, membru al Partidului Democrat, nu exclude posibilitatea de a candida pentru funcţia de preşedinte în anul 2020, informează site-ul de ştiri Axios.com, potrivit mediafax.

“Nu am hotărât să candidez. Dar am hotărât că nu voi decide să nu candidez. Vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Joseph Biden într-un interviu acordat publicaţiei Vanity Fair.


Joseph Biden are 75 de ani, iar, dacă ar câştiga scrutinul prezidenţial din 2020, ar fi cel mai în vârstă preşedinte al SUA aflat în primul mandat.

Joseph Biden, vicepreşedinte al SUA în timpul mandatelor preşedintelui Barack Obama, a admis că o eventuală candidatură ar fi problematică pentru familia sa, afectată deja de pierderea fiului, Beau Biden, în 2015. “Este greu. Nu candidezi singur. Familia este implicată în totalitate. Membrii familiei devin subiecte de ştiri”, a explicat Joseph Biden.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi

O nouă descoperire arheologică în raionul Slobozia: un obiect vechi de peste 4 mii de ani, găsit de arheologi Un artefact rar, cu o vechime...

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase

Producătorii de ulei se tem de licențierea provizorie a importului de cereale și oleaginoase De la independența sa acum peste treizeci de ani, Republica Moldova...

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.