StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden își anunță joi candidatura pentru prezidențialele americane din 2020

Joe Biden își anunță joi candidatura pentru prezidențialele americane din 2020

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden urmează să-şi anunţe joi candidatura la învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, o informaţie dezvăluită marţi de postul NBC şi confirmată de o sursă la curent cu intenţiile liderului democrat pentru Reuters, scrie News.ro .

Biden, în vârstă de 76 de ani, a candidat deja în două rânduri la învestitură în vederea alegerilor prezidenţiale, în 1988 şi în 2008.

Citește și : Avion prăbușit în SUA. Șase persoane au murit (VIDEO)

 

În cazul în care îşi va anunţa candidatura, el ar deveni al 20-lea democrat care intră în cursa către fotoliul de la Casa Albă anul viitor.


El este al doilea cel mai în vârstă candidat democrat, după senatorul Bernie Sanders (77 ani).

Biden urmează să-şi anunţe în mod oficial candidatura – şi să pună astfel capăt unor speculaţii de câteva luni cu privire la intenţiile sale – printr-o declaraţie înregistrată video.

Potrivit aceste surse, el urmează să se întâlnească luni cu sindicate la Pittsburgh, în Pennsylvania, unul dintre statele cruciale de pe “Rust Belt” care, după ce a votat cu democraţii în toate alegerile prezidenţiale din 1992, a votat în noiembrie 2016 cu Donald Trump şi nu cu democrata Hillary Clinton.

El urmează, după aceea, să efectueze deplasări în Iowa, New Hampshire, South Carolina şi Nevada, state care vor organiza între primele alegeri primare, la începutul anului viitor.

Alte publicaţii au dezvăluit în ultimele zile că Biden ar urma să-şi anunţe candidatura miercuri.

Un reprezentant al centrului în Partidul Democrat, “Oncle Joe” – cum este supranumit Joe Biden – a fost timp de 36 de ani senator din Delaware înainte să formeze “ticket”-ul învingător împreună cu Barack Obama, al cărui vicepreşedinte a fost în cele două mandate ale acestuia, din ianuarie 2009, în ianuarie 2017.

Citește și : Egipt: Al-Sissi poate rămâne la putere până în 2030. Aproape 90% dintre alegători susțin modificările constituţionale

Însă el s-a confruntat, în ultimele săptămâni, cu mărturii ale mai multor femei care se declară atinse în mod nepotrivit de către fostul vicepreşedinte.

Biden a replicat că nu s-a gândit niciodată că s-a comportat în acest fel şi a anunţat că va fi mai atent la modul în care pot fi percepute atitudinile sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.