StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden: 'Nu sunt motive de panică' în faţa variantei Omicron

Joe Biden: ‘Nu sunt motive de panică’ în faţa variantei Omicron

Publicat:

“Nu sunt motive de panică” în faţa răspândirii noii variante a COVID-19, Omicron, a declarat luni preşedintele american Joe Biden, îndemnând-i totodată pe americani să se vaccineze, informează AFP, potrivit agerpres

“Sunt motive de îngrijorare în faţa acestei noi variante, însă nu sunt motive de panică”, a spus preşedintele american, într-un discurs susţinut de la Casa Albă.

Citește și : Prinţul Charles a plecat în Barbados

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, Joe Biden i-a îndemnat pe americani să se vaccineze, inclusiv cu doza booster, şi să poarte mască sanitară în interior, estimând că “mai devreme sau mai târziu” această nouă variantă va ajunge şi în SUA.

De asemenea, preşedintele american a declarat că nu preconizează ”în acest stadiu” noi restricţii pentru călătoriile internaţionale, nici măsuri de carantină în SUA în faţa Omicron.


“Nu anticipez aceasta în acest stadiu”, a spus el, întrebat despre restricţii suplimentare, în condiţiile în care SUA şi-au închis deja frontierele în faţa călătorilor din opt ţări ale Africii Australe.

Joe Biden a mai declarat că “dacă oamenii s-au vaccinat şi poartă mască, nu este nevoie de lockdown”.

Întrebat despre o eventuală obligativitate a vaccinării sau testării pentru a putea călători cu avionul în interiorul SUA, preşedintele democrat a spus: “În acest stadiu, aceasta nu este o recomandare” a comunităţii ştiinţifice.

Citește și : CUTREMUR puternic în largul Japoniei

Joe Biden a adăugat că va prezenta joi o strategie detaliată de luptă contra COVID-19 în timpul iernii, “nu cu închideri sau carantine, ci amplificând vaccinarea, rapelurile, testele”.

Lista ţărilor unde au fost detectate cazuri de contaminare cu Omicron continuă să crească, mai ales în Europa, după ce primele cazuri au fost reperate în Africa Australă în noiembrie, ceea ce a determinat numeroase state să-şi suspende călătoriile spre această regiune şi să instituie restricţii preventive.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.