StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden şi-a ieşit din 'pepeni' la o reuniune electorală din...

Joe Biden şi-a ieşit din ‘pepeni’ la o reuniune electorală din Iowa – VIDEO

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, candidat la fotoliul de la Casa Albă, s-a înfuriat din cauza unui alegător care l-a întrebat despre fiul său într-o reuniune de campanie, relatează AFP, potrivit news.ro.

Acest alegător l-a interpelat pe Biden, în vârstă de 77 de ani, acuzându-l că şi-a ”trimis” fiul în Ucraina pentru a facilita un ”acces” la preşdinte. El i-a reproşat anterior candidatului în alegerile primare democrate faptul că este ”prea bătrân”.

”Eşti un mincinos, tipule, nu este adevărat”, i-a replicat Joe Biden.

Citeşte şi: Pentagonul îşi creşte semnificativ contingentul din Orientul Mijlociu


Fiul său, Hunter Biden a făcut parte din 2014 în 2019 din Consiliul de Administraţie al unei companii ucrainene în domeniul gazelor naturale, Burisma, cu un salariu lunar de 50.000 de dolari, potrivit presei americane.


În acest schimb dur de replici, în timpul unei reuniuni publice în statul Iowa, Biden a respins acuzaţia potrivit căreia este prea bătrân a interlocutorului său, care s-a prezent drept un agricultor în vârstă de 83 de ani.

”Dacă vrei să verifici nivelul formei în care sunt, n-avem decât să facem flotări împreună, tipule”, i-a sugerat sepuagenarul, vizibil iritat. ”Hai să ne întrecem alergând. Să facem ce vrei tu. Să facem un test IQ”, a adăugat el.

Citeşte şi: Putin vrea să reînnoiască rapid tratatul nuclear cu SUA

Acest acces de furie al lui Joe Biden rupe cu bonomia pe care o afişează bucuros şi care i-a adus supranumele dat de Donald Trump ”Joe adormitul”.

Această lovitură riscă totodată să fie exploatată de către cei care îi pun la îndoială capacitatea de a se menţine în cursa prezidenţială până în noiembrie 2020, după o serie de gafe şi de aproximări care i-au pătat intervenţiile publice.

Interlocutorului său, care i-a spus că nu va vota cu el, Joe Biden i-a răspuns până la urmă ”ştiam că nu vei vota cu mine, tipule, eşti prea bătrân”.

În cazul în care va fi ales, Joe Biden îi va smulge lui Donald Trump ”titulul” de cel mai bătrân preşedinte din istoria americană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tânăr din Chișinău, reținut în flagrant cu 16 pachețele cu substanțe narcotice

Un tânăr din Chișinău, suspectat că distribuia substanțe narcotice prin intermediul unui magazin online de pe Telegram, a fost reținut în flagrant de polițiști....

Facturile la energie vor fi digitalizate în următorii cinci ani

Republica Moldova va continua modernizarea sectorului energetic, prin implementarea contoarelor inteligente, care vor permite citirea consumului la distanță, facturarea exactă și gestionarea eficientă a...

Marta Kos, în vizită la o fermă din Criuleni care exportă cireșe pe piața europeană

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a vizitat gospodăria țărănească „Cojucaru” din satul Slobozia-Dușca, o afacere agricolă care a reușit recent să pătrundă pe...

Trump, la aproape 100 de zile de la atacurile SUA în Iran: ‘Războiul din Vietnam a durat 19 ani. Eu sunt în a treia...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că se mişcă „foarte repede” în conflictul cu Iranul, la aproape 100 de zile de la atacurile lansate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.