StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden sprijină un studiu privind despăgubirile pentru sclavie

Joe Biden sprijină un studiu privind despăgubirile pentru sclavie

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, sprijină un studiu care urmează să stabilească dacă descendenţii sclavilor sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Biden “continuă să îşi demonstreze angajamentul de a lua măsuri cuprinzătoare faţă de rasismul sistemic care continuă în prezent”, a spus Psaki.

Citeşte şi: Merkel cere o soluţie diplomatică în dosarul iranian

Reuters menţionează că subiectul este dezbătut şi în Congresul SUA şi că în întreaga lume s-au acordat despăgubiri victimelor războaielor, violurilor, terorismului şi altor nedreptăţi istorice. Discuţiile despre eventuale despăgubiri care ar putea fi acordate afro-americanilor pentru peste 200 de ani de sclavie şi despre compensarea inegalităţilor rasiale nu au avansat însă prea mult.

În Congres a fost depus de peste 30 de ani un proiect de lege cunoscut ca HR-40 privind finanţarea unui studiu despre “sclavie şi discriminare în colonii şi în Statele Unite din 1619 până în prezent şi recomandarea reparaţiile corespunzătoare”. Nu s-a ajuns niciodată la un vot în plen.


Citeşte şi: Joe Biden l-a sunat pe Bibi Netanyahu

Deputata democrată Sheila Jackson a reintrodus proiectul în ianuarie, iar dezbaterile au loc acum într-o subcomisie a comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor.

Biden a declarat anul trecut ziarului Washington Post că “trebuie să recunoaştem că visul american nu se poate împlini fără să ne confruntăm cu păcatul originar al sclaviei şi cu campania de secole care i-a supus pe negrii din această ţară la violenţă, teamă şi traume”, reaminteşte Reuters. La fel ca majoritatea celorlalţi candidaţi democraţi la preşedinţie, el nu a susţinut însă acordarea de plăţi concrete descendenţilor sclavilor, ci doar a promis “acţiuni importante” împotriva rasismului şi continuarea studiilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.