John Bolton a ajuns în Israel pentru discuţii despre Iran, Siria şi Fâşia Gaza

Publicat:

Consilierul de securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, John Bolton, a ajuns duminică în Israel pentru discuţii despre Iran, Siria şi Fâşia Gaza, relatează AFP,potrivit agerpres.

Bolton a pecizat pe contul său de Twitter că este “nerăbdător să se întâlnească cu premierul (Benjamin) Netanyahu şi cu alţi oficiali pentru a începe discuţii bilaterale şi a vorbi despre o serie de subiecte legate de securitatea naţională”.


Citește și : Israelul a închis un punct de trecere a frontierei cu Fâşia Gaza destinat pietonilor

Au fost oferite puţine detalii privind programul vizitei, însă luni dimineaţă este prevăzută o întâlnire cu Netanyanu la Ierusalim.

Potrivit unui responsabil al ambasadei americane, discuţiile cu premierul şi cu alţi oficiali israelieni vor aborda “chestiuni de securitate regională”.

Israelul şi Casa Albă împărtăşesc aceleaşi preocupări privind Iranul şi implicarea acestuia în Siria, unde Teheranul, la fel ca Rusia, îl susţine pe preşedintele Bashar al-Assad.

Citește și : Milioane de musulmani au început duminică marele pelerinaj la Mecca

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.