Juan Guaido cere armatei să boicoteze alegerile din Venezuela

Publicat:

Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a lansat luni un apel armatei, cheie de boltă a sistemului politic şi susţinătoare a preşedintelui Nicolas Maduro, la boicotarea alegerilor legislative din decembrie şi la “creşterea presiunii internaţionale” împotriva guvernului, notează AFP, potrivit agerpres.

Într-o intervenţie pe reţelele sociale, Juan Guaido a vorbit despre un “contract de unitate” destinat unificării forţelor politice de opoziţie contra scrutinului de la 6 decembrie şi a îndemnat forţele armate să se alăture acestui “pact”.


Citește și: Rafael Correa NU scapă de închisoare! Curtea Supremă din Ecuador îi menține sentința grea

“Suntem dispuşi să unim din nou cu toţi cei care trebuie pentru a ajunge la o tranziţie” politică, a afirmat el.

Juan Guaido îi îndeamnă frecvent pe militari, în special pe ofiţerii cu rang înalt, să i se alăture pentru a scăpa de Nicolas Maduro pe care îl consideră “uzurpator” din cauza prezidenţialelor “frauduloase” din 2018 care i-au permis preşedintelui socialist să se menţină la putere.

Opozantul, care prezidează parlamentul, s-a proclamat preşedinte interimar al Venezuelei la 23 ianuarie 2019. Ulterior, a fost recunoscut în această funcţie de circa 60 de ţări, printre care Statele Unite şi Franţa.

Mesajele sale adresate armatei au rămas fără răspuns şi apelul său la răsturnarea militară a lui Nicolas Maduro, la 30 aprilie 2019, a fost un eşec.

Preşedintele Venezuelei se bucură de sprijinul statului-major al armatei, dar şi din partea unor ţări ca Rusia, Cuba şi China.

“Încetaţi să vă mai ascundeţi sub fusta dictatorului, încetaţi să mai refuzaţi să priviţi în faţă realitatea venezueleană!”, a adăugat Juan Guaido în mesajul său adresat armatei.

Circa 37 de partide de opoziţie susţin apelul său la boicotarea alegerilor legislative şi “pactul” care propune “aprofundarea şi creşterea presiunii internaţionale împotriva dictaturii”.

Citește și: Washingtonul acuză China de HĂRȚUIREA jurnaliștilor străini

Venezuela face obiectul unei serii de sancţiuni internaţionale. Administraţia preşedintelui american Donald Trump a decretat un embargo asupra petrolului său, iar Nicolas Maduro şi colaboratorii apropiaţi ai acestuia au fost puşi sub acuzare de Departamentul Justiţiei de la Washington.

Cu toate acestea, alte figuri din rândul opoziţiei venezuelene se pronunţă pentru participarea la alegeri, cum este Henrique Capriles. De două ori înfrânt la prezidenţialele din 2012 şi 2013, acesta se bucură în continuare de popularitate în rândul adversarilor preşedintelui Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cineastul Claude Lelouch va primi un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia

Cineastul Claude Lelouch va primi un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Veneţia Cineastul Claude Lelouch, care a realizat „Un homme...

Noile limitări privind grupurile de turişti, salutate în Veneţia

Noile limitări privind grupurile de turişti, salutate în Veneţia Atât veneţienii, cât şi vizitatorii au salutat noile reguli introduse joi în scopul limitării mărimii...

Un fost prezentator vedetă de la BBC, Huw Edwards, recunoaşte că a primit zeci de imagini cu pornografie infantilă

Un fost prezentator vedetă de la BBC, Huw Edwards, recunoaşte că a primit zeci de imagini cu pornografie infantilă Huw Edwards, multă vreme considerat cel...

Janet Yang, realeasă în funcţia de preşedinte al Academiei de film americane

Janet Yang, realeasă în funcţia de preşedinte al Academiei de film americane Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice din Statele Unite (AMPAS) a reales-o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.