StiripesurseȘtirile zileiJuan Guaido cere armatei să boicoteze alegerile din Venezuela

Juan Guaido cere armatei să boicoteze alegerile din Venezuela

Publicat:

Liderul opoziţiei venezuelene, Juan Guaido, a lansat luni un apel armatei, cheie de boltă a sistemului politic şi susţinătoare a preşedintelui Nicolas Maduro, la boicotarea alegerilor legislative din decembrie şi la “creşterea presiunii internaţionale” împotriva guvernului, notează AFP, potrivit agerpres.

Într-o intervenţie pe reţelele sociale, Juan Guaido a vorbit despre un “contract de unitate” destinat unificării forţelor politice de opoziţie contra scrutinului de la 6 decembrie şi a îndemnat forţele armate să se alăture acestui “pact”.

Citește și: Rafael Correa NU scapă de închisoare! Curtea Supremă din Ecuador îi menține sentința grea

“Suntem dispuşi să unim din nou cu toţi cei care trebuie pentru a ajunge la o tranziţie” politică, a afirmat el.

Juan Guaido îi îndeamnă frecvent pe militari, în special pe ofiţerii cu rang înalt, să i se alăture pentru a scăpa de Nicolas Maduro pe care îl consideră “uzurpator” din cauza prezidenţialelor “frauduloase” din 2018 care i-au permis preşedintelui socialist să se menţină la putere.


Opozantul, care prezidează parlamentul, s-a proclamat preşedinte interimar al Venezuelei la 23 ianuarie 2019. Ulterior, a fost recunoscut în această funcţie de circa 60 de ţări, printre care Statele Unite şi Franţa.

Mesajele sale adresate armatei au rămas fără răspuns şi apelul său la răsturnarea militară a lui Nicolas Maduro, la 30 aprilie 2019, a fost un eşec.

Preşedintele Venezuelei se bucură de sprijinul statului-major al armatei, dar şi din partea unor ţări ca Rusia, Cuba şi China.

“Încetaţi să vă mai ascundeţi sub fusta dictatorului, încetaţi să mai refuzaţi să priviţi în faţă realitatea venezueleană!”, a adăugat Juan Guaido în mesajul său adresat armatei.

Circa 37 de partide de opoziţie susţin apelul său la boicotarea alegerilor legislative şi “pactul” care propune “aprofundarea şi creşterea presiunii internaţionale împotriva dictaturii”.

Citește și: Washingtonul acuză China de HĂRȚUIREA jurnaliștilor străini

Venezuela face obiectul unei serii de sancţiuni internaţionale. Administraţia preşedintelui american Donald Trump a decretat un embargo asupra petrolului său, iar Nicolas Maduro şi colaboratorii apropiaţi ai acestuia au fost puşi sub acuzare de Departamentul Justiţiei de la Washington.

Cu toate acestea, alte figuri din rândul opoziţiei venezuelene se pronunţă pentru participarea la alegeri, cum este Henrique Capriles. De două ori înfrânt la prezidenţialele din 2012 şi 2013, acesta se bucură în continuare de popularitate în rândul adversarilor preşedintelui Maduro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.