Judecătoarea care nu vrea să fie evaluată de Andrei Bivol

Publicat:

Judecătoarea care nu vrea să fie evaluată de Andrei Bivol

Biroul de avocați Bivol Soțchi & Partners, din care face parte vicepreședintele Comisiei Vetting,  Andrei Bivol, are semnate cu Guvernul contracte de sute de mii de euro, iar această circumstanță ar ridica semne de întrebare privind obiectivitatea sa.

Așa își motivează cererea repetată de recuzare magistrata Curții Supreme de Justiție (CSJ) Mariana Ursachi (Pitic), momentan supusă evaluării, dar anterior criticată de exponenții puterii după ce a anulat, împreună cu doi dintre colegii săi, 21 de decizii ale Comisiei Pre-Vetting, în august 2023.


Citeşte şi: Mişcările diplomaţilor americani au fost restrânse în Israel – Stiripesurse.md

Anticoruptie.md a obținut o copie a cererii de recuzare depusă de magistrată în data de 17 ianuarie, în care își exprimă temerile privind nepărtinirea lui Bivol. De altă parte, Comisia menționează, în motivarea refuzului, că activitatea  profesională a membrului său nu poate în niciun fel afecta exercițiul evaluării.

Judecătoarea care nu vrea să fie evaluată de Andrei Bivol

La 17 ianuarie, Ursachi a depus a doua cerere de recuzare a lui Andrei Bivol, de data aceasta invocând faptul că ar exista suspiciuni în privința obiectivității sale, așa cum acesta reprezintă interesele Guvernului în mai multe procese. Anterior, magistrata menționa ca motiv de recuzare faptul că, în anul 2017, a fost judecător raportor într-o cauză în care Andrei Bivol a reprezentat apărarea și a pierdut procesul.

Ursachi scrie că Biroul Asociat de Avocați Bivol Soțchi & Partners, din care face parte Andrei Bivol, i-au fost atribuite de către Guvern 4 contracte, în sumă totală de 410 mii dolari.

Comisia Vetting menționează că astfel de contracte nu ar crea niciun raport de subordonare, iar abordarea este una subiectivă. Mai mult, se menționeză că aceste contracte au fost atribuite de comisia de selecție înainte de numirea lui Andrei Bivol.

Judecătoarea care nu vrea să fie evaluată de Andrei Bivol

„În calitatea sa de avocat, dl Bivol poate exercita orice activitate remunerată, cu excepția funcțiilor publice și a funcțiilor de demnitate publică, astfel cum acestea sunt identificate în mod expres de legislația Republicii Moldova. Activitatea în cadrul Comisiei nu este o astfel de funcție. În plus, dl Bivol are obligația, în temeiul Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, să nu admită conflicte de interese. Aceeași obligație este reflectată în Statutul profesiei de avocat, aprobat de Congresul Uniunii Avocaților din Republica Moldova. În cele din urmă, Comisia notează că în cadrul unui contract de asistență juridică nu se creează niciun raport de subordonare”, se arată în motivarea refuzului, semnată de 4 membri ai Comisiei Vetting.

Judecătoarea, care a fost criticată de reprezentanții puterii, inclusiv premierul Dorin Recean,  după ce a participat la luarea deciziei privind anularea a 21 de decizii de nepromovare emise de Comisia Pre-Vetting, crede că există riscul ca Bivol să dea dovadă de părtinire, în încercarea de a păstra relații bune de colaborare cu reprezentanții puterii.

Opinia exprimată de megistrată nu este împărtășită și de Comisia Vetting.

Judecătoarea care nu vrea să fie evaluată de Andrei Bivol

„Ursachi nu a demonstrat că Bivol are o prejudecată subiectivă. O astfel de părtinire nu este stabilită prin faptul că acesta a semnat, în calitate de vicepreședinte, decizia din 10 ianuarie 2024, prin care a respins cererea de audiere în ședință închisă. Nici părtinirea subiectivă nu este demonstrată de faptul că biroului de avocați al lui Bivol i-au fost atribuite contracte de servicii juridice în ultimii ani de către Guvern”, se menționează în decizia de neadmitere a acțiunii.

Mariana Pitic a fost propusă la funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiție, deşi dintre cele şase persoane înscrise în concurs, magistrata  Domnica Manole a acumulat cel mai înalt punctaj la Colegiul de selecție și cariera judecătorilor. Atunci, societatea civilă atrăgea atenția asupra faptului că, în trecut, Mariana Pitic a fost recunoscută vinovată de încălcarea normelor Codului de etică, fiind și candidata cu cea mai mică experienţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului

Zeci de elevi din țară au vizitat săptămâna trecută clădirea Legislativului Săptămâna trecută, Parlamentul a fost gazda mai multor grupuri de elevi cu vârsta cuprinsă...

Ultima zi a recensământului populației

Ultima zi a recensământului populației Astăzi, 7 iulie, este ultima zi a recensământului populației. Conform datelor preliminare prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS), în...

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova

În posturile vamale, fluxul de trafic a constituit 12 228 de perfectări pe sensurile de intrare/ieșire în/din Republica Moldova Perioada: ora 07:00, data 06.07.2024 până...

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.