StiripesurseȘtirile zileiJudecătoarea lui Trump va avea sub cheie dosarul lui Hunter Biden

Judecătoarea lui Trump va avea sub cheie dosarul lui Hunter Biden

Publicat:

Cazul de fraudă fiscală al lui Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a fost încredinţat unui judecător federal numit de fostul titular de la Casa Albă Donald Trump, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Astfel, procesul va fi prezidat de judecătoarea districtuală Maryellen Noreika, numită în această funcţie în 2018.

Citeşte şi: Europa îşi reduce dependenţa de petrolul rusesc – Black News

Hunter Biden şi-a recunoscut vinovăţia în două procese federale care îl vizează, a anunţat marţi procurorul responsabil de caz, David Weiss, de asemenea numit în timpul mandatului republicanului Donald Trump.

Inculpatul a pledat vinovat la acuzaţia că s-a sustras plăţii sumei de 1,2 milioane dolari reprezentând impozite federale.


În vârstă de 53 de ani, Hunter Biden a ajuns la un acord cu procuratura şi într-un caz de încălcare a legislaţiei asupra armelor de foc, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a culpabilităţii. Lui i se reproşează că ar fi achiziţionat o armă de foc în 2018, pe vremea când abuza de droguri.

Dacă judecătoarea Noreika va aproba acordul dintre Hunter Biden şi procuratură, se va pune practic capăt unui scandal public care durează de cinci ani. Deocamdată nu a fost stabilită o dată a audierii lui Hunter Biden.

Citeşte şi: Două companii americane au primit aprobarea finală pentru a comercializa carne cultivată în laborator – Black News

Fiul mai mic al preşedintelui american a descris cu sinceritate problemele sale de dependenţă de droguri într-o carte apărută în primăvara anului 2021, în care dădea asigurări că a renunţat la alcool şi la droguri.

Preşedintele american Joe Biden l-a susţinut întotdeauna public şi s-a declarat chiar “mândru” de el într-o dezbatere aprinsă cu rivalul său republican Donald Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din 2020. De altfel, Joe Biden a respins în bloc acuzaţiile de corupţie ale opoziţiei parlamentare republicane, care îi reproşează lui Hunter Biden că ar fi făcut afaceri dubioase în Ucraina şi în China în timp ce tatăl său era vicepreşedinte al SUA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

VIDEO Vindeau droguri în propria locuință. Un cuplu – reținut

Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 49 de ani și a concubinei sale de 45 de ani, suspectați de...

Moldova raportează cel mai mare progres anual în procesul de integrare

Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre statele candidate și este pregătită să deschidă toate cele șase clustere de capitole de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.