Judecătorul care l-a trimis pe Filat la pușcărie vrea să revină ‘la butoane’

Publicat:

Curtea de Apel Chișinău a respins cererea fostului judecător Serghei Lazari, unul dintre magistrații completului care l-a trimis în închisoare pe ex-premierul Vlad Filat.

Acesta s-a plâns pe decizia Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), care a menținut sancțiunile în baza cărora a fost demis. Hotărârea poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară în termen de 30 de zile, transmite Știri.md cu referire la Anticorupție.md.


Citeşte şi:Marea Neagră este dominată militar de Rusia, dar Occidentul o vrea în centrul strategiei NATO – Stiripesurse.md

Pe 25 februarie 2021, Serghei Lazari a depus acțiune în contencios administrativ împotriva CSM, solicitând anularea hotărârii prin care i-au fost menținute sancțiunile disciplinare, în baza cărora a fost demis din sistem. În motivarea acțiunii, Serghei Lazari a relatat că „s-au comis abateri grave cu privire la procedura de inițiere, verificare a judecătorului, fiind apreciat în condiții de subiectivitate excesivă și arbitrară”.

Totodată, acesta a invocat faptul că în privința sa au fost aplicate 2 tipuri de sancțiuni – avertisment și mustrare, fiind omisă sancțiunea „reducerea salariului” care este imediat următoare, iar Colegiul disciplinar a trecut ilegal și direct la treapta a 4-a, aplicând sancțiunea „eliberarea din funcția de judecător”.

Citeşte şi: Peste 1120 de refugiați ucraineni și-au găsit loc de muncă în Moldova – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI în 2027

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI în 2027 Apple nu se grăbeşte să monetizeze suita cu funcţii de inteligenţă artificială pe...

Tinerii din Europa citesc mai mult decât persoanele în vârstă

Tinerii din Europa citesc mai mult decât persoanele în vârstă Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani s-au dovedit a fi cel...

Cum te refaci după o perioadă de câteva zile în care ai mâncat mult și nesănătos: nu ține post, evită laxativele

Cum te refaci după o perioadă de câteva zile în care ai mâncat mult și nesănătos: nu ține post, evită laxativele Regretele care apar după...

Un copil a descoperit pe o plajă din sudul Țării Galilor o urmă de dinozaur veche de 200 de milioane de ani

Un copil a descoperit pe o plajă din sudul Țării Galilor o urmă de dinozaur veche de 200 de milioane de ani Un copil a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.