StiripesurseJustiţieJudecătorul Radu Grecu, cercetat penal pentru corupție activă, repus în funcție

Judecătorul Radu Grecu, cercetat penal pentru corupție activă, repus în funcție

Publicat:

Judecătorul Radu Grecu, care a fost cercetat penal pentru corupție activă, a fost repus în funcție, după ce a fost anterior suspendat. Decizia a fost luată astăzi, 16 decembrie, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Membrii CSM și-au motivat hotărârea prin ordonanța expediată de Procuratura Anticorupție, care a indicat că judecătorul Radu Grecu a fost scos de sub urmărire penală.

Anterior, în octombrie 2025, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins ca neîntemeiată cererea de judecată depusă de Grecu cu privire la anularea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) prin care a fost suspendat din funcție, potrivit zdg.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Dispunerea suspendării din funcție a judecătorului, care era cercetat penal încă din toamna anului 2023, a fost examinată de către CSM, în iulie 2024, în ședință închisă.

Grecu a comunicat atunci Consiliului, conform hotărârii, că nu a comis fapte prejudiciabile, iar cele invocate de procuror poartă „un caracter arbitrar și neîntemeiat”. „Consideră că, o eventuală suspendare din funcție de judecător din oficiu, ar fi contrară principiului prezumției nevinovăției”, a mai transmis atunci acesta.


La 14 noiembrie 2023, fostul procuror general interimar, Ion Munteanu, a solicitat CSM să elibereze acordul în vederea pornirii urmăririi penale, reținerii, supunerii aducerii silite, arestării și percheziționării judecătorului, în baza art. 325 alin. (3) lit. a1) din Codul penal – corupere activă.

În anul suspendării din funcție, familia Grecu a intrat în posesia unui apartament de 49.8 m, pe bază de „promisiune bilaterală de vînzare-cumpărare de bun viitor” și a unui Land Rover fabricat în 2019, cumpărat cu 26 de mii de euro, „deteriorat”.

În noiembrie 2024, trei magistrați cercetați pentru trafic de influență, într-un dosar penal pornit în 2023, au fost trimiși pe banca acuzaților, a anunțat Procuratura Anticorupție (PA). Este vorba despre Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, soțul acesteia, Garri Bivol, de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Mihail Diaconu de la Curtea de Apel Chișinău.

Într-un răspuns pentru ZdG, Procuratura a precizat atunci că capătul de acuzare privind coruperea pasivă a judecătoarei Valentina Garabagiu se află încă la faza de urmărire penală, precum și cauza penală în privința judecătorului Radu Grecu, și el vizat în dosarul inițial, fiind învinuit de corupere activă.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Radu Grecu este magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, din decembrie 2017. Conform magistrat.md, pe 30 iulie 2003 a fost avocat în cadrul Biroului Asociat de „Avocați Ialoveni”. Radu Grecu este judecătorul care l-a achitat pe medicul Boris Duda de la Institutul Oncologic de învinuirea în comiterea infracțiunii de primire a unei remunerații ilicite pentru prestarea unor servicii în sfera medicală, pe motiv că „nu s-a probat faptul primirii și estorcării acestei remunerații pentru intervenția chirurgicală, nefiind prezentate în acest sens careva probe concludente și pertinente”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Numărul moldovenilor care citesc a scăzut în ultima perioadă

Cititul devine o activitate tot mai rar practicată în Republica Moldova, arată datele unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică. Deși numărul persoanelor...

Scumpirile din România, aproape de trei ori mai mari decât media UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut până la 3,3% în mai, de la un nivel de 3,2% în aprilie, iar România...

ODA și Uniunea Europeană au finalizat proiectul ‘UE pentru IMM-uri’

Acest lucru a fost anunțat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), care, împreună cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Delegația Uniunii Europene în...

Operatorii economici vor fi obligați să dețină garanții financiare pentru compensarea daunelor de mediu

Operatorii economici, cu activități ce pot afecta mediul, vor trebui să demonstreze că dispun de resurse financiare pentru prevenirea, repararea sau compensarea eventualelor daune....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.