StiripesurseȘtirile zileiJumătate din necesarul de gaze pentru 2005-2026 s-a achiziționat deja

Jumătate din necesarul de gaze pentru 2005-2026 s-a achiziționat deja

Publicat:

45,7% din volumul total estimat de gaze naturale necesar malului drept al Republicii Moldova pentru anul gazier 2025–2026, s-a achiziționat deja, anunță SA „Energocom”.

CItește și: O fetiță de 11 ani ar fi fost exploatată sexual. Principalul suspect – un bărbat român

Anul gazier presupune perioada cuprinsă între 1 octombrie 2025 – 30 septembrie 2026. Este vorba despre echivalentul aproximativ a 3,75 milioane MWh sau 352,5 milioane metri cubi de gaze naturale.

Gazele achiziționate sunt cu livrarea fermă în luna respectivă de consum şi sunt achiziționate atât la preț fix cât și la preț indexat care este corelat cu cotațiile principalelor burse din centrul și sud estul Europei cum ar fi TTF (Title Transfer Facility) din Țările de Jos și BRM (Bursa Română de Mărfuri) România.

„În premieră, toate achizițiile se fac în baza unei strategii aprobate de Consiliul de Administrație al Energocom care prevede asigurarea malului drept cu cele mai bune prețuri de pe piață și garanția livrărilor neîntrerupte de gaze. Respectând practicile internaționale din sectorul energetic privind confidențialitatea, precum și prevederile contractuale, dar și pentru a nu afecta competitivitatea ofertelor de preț, Energocom nu poate dezvălui, la această etapă, detalii privind prețurile, partenerii contractuali și volumele individuale. Aceste informații pot fi făcute publice doar după finalizarea perioadelor de livrare”, se menționează în comunicatul instituției.


Pentru a gestiona eficient cererea în sezonul rece și a acoperi eventualele vârfuri de consum, compania planifică, achiziționarea suplimentară de gaze naturale care vor fi stocate în instalații de stocare unde Energocom are încheiate parteneriate în acest sens.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.