Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază. Aproape 4 miliarde de oameni sunt expuşi la infecţii grave!

Publicat:

Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază, expunând aproape patru miliarde de persoane unui risc crescut de infecţie, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), relatează AFP, potrivit agerpres.

Aceste centre sanitare nu dispun de apă, săpun sau gel hidroalcoolic în încăperile în care pacienţii primesc îngrijiri medicale sau la toalete, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF. Ele sunt folosite de circa 3,85 miliarde de persoane, care sunt astfel expuse unui risc crescut de infecţie.


Citeşte şi: Reactorul nuclear EPR finlandez Olkiluoto-3 a fost decontectat de la reţea din cauza unei probleme neidentificate a turbinei – Black News

Potrivit celor două agenţii ONU, 688 de milioane de persoane primesc îngrijiri medicale în centre medicale lipsite de instalaţii de igienă de bază.

“Unităţile sanitare şi practicile de igienă din centrele medicale nu sunt negociabile”, a declarat Maria Neira, directoarea pentru sănătate publică şi mediu din cadrul OMS.

“Îmbunătăţirea lor este esenţială pentru însănătoşire, prevenire şi pregătire în caz de pandemie”, a adăugat ea.

“Igiena în unităţile sanitare nu poate fi garantată fără creşterea investiţiilor în măsuri de bază, care includ apa potabilă, toalete curate şi gestionarea în siguranţă a deşeurilor medicale”, a subliniat Neira.

Noile cifre, stabilite pe baza datelor provenite din 40 de ţări, prezintă o “imagine alarmantă” a stării de igienă din unităţile sanitare.

Raportul subliniază că 68% dintre unităţile sanitare dispuneau de echipamente de igienă în încăperile în care se acordă îngrijiri medicale şi 65% de instalaţii pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun în toalete. Cu toate acestea, doar 51% dispuneau de ambele şi, prin urmare, îndeplineau standardele pentru echipamentele de igienă de bază.

Citeşte şi: Rusia a trimis o baterie de rachete antiaeriene S-300 din Siria în apropiere de Crimeea – Black News

Cu toate acestea, 9% din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispuneau de niciunul dintre aceste echipamente de igienă de bază.

Raportul precizează că unităţile sanitare din Africa subsahariană au rămas în urmă, doar 37% dintre ele dispunând de instalaţii pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun în toalete.

La nivel global, aproximativ 3% din unităţile sanitare din zonele urbane şi 11% din zonele rurale nu dispuneau de apă curentă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.