StiripesurseȘtirile zileiJunta din Myanmar anunţă că va elibera peste 7000 de deţinuţi...

Junta din Myanmar anunţă că va elibera peste 7000 de deţinuţi pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la independenţă

Publicat:

Junta din Myanmar a anunţat miercuri că va elibera peste 7000 de deţinuţi pentru a marca împlinirea a 75 de ani de la independenţa de Marea Britanie, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres

În total, 7012 prizonieri vor fi graţiaţi, a declarat pentru France Presse Zaw Min Tun, purtător de cuvânt al juntei, fără a preciza dacă această amnistie include şi persoane arestate în cadrul represiunii împotriva disidenţilor.

Citește și : Preşedintele iranian: ‘Uciderea’ generalului Qassem Soleimani va fi ‘răzbunată’

Aniversarea, marcată cu o paradă militară pe străzile din Naypyidaw, are loc la câteva zile după ce lidera înlăturată de la putere a Myanmarului, Aung San Suu Kyi, a fost condamnată de un tribunal al juntei la încă şapte ani de închisoare pentru corupţie, în ultimul dosar din procesul său fluviu.

Laureata premiului Nobel pentru pace în 1991, în vârstă de 77 de ani, ar urma să petreacă 33 de ani în spatele gratiilor, la capătul unor proceduri ce au durat 18 luni şi care, în opinia apărătorilor drepturilor omului, au avut un caracter politic.


Într-un discurs adresat miercuri trupelor, liderul juntei, Min Aung Hlaing, a acuzat, fără să dea nume, unele ţări de “intervenţie în afacerile interne ale Myanmarului” după lovitura de stat din februarie 2021.

El a mai explicat că armata discută în aceste momente cu formaţiunile politice despre “organizarea de alegeri cu un sistem de reprezentare proporţională”, fără a da alte detalii.

Lovitura de stat militară din februarie 2021 a pus capăt unui deceniu de tranziţie democratică în ţara sud-est asiatică, iar de atunci Myanmar este pradă haosului şi violenţei, economia sa fiind grav afectată.

Peste 2.500 de civili au fost ucişi de forţele de securitate, potrivit evaluării unui ONG local.

Citește și : Rishi Sunak promite sprijin pe termen lung Ucrainei după recentul val de atacuri ruseşti cu drone

Pe 21 decembrie, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat pentru prima dată după zeci de ani o rezoluţie privind situaţia din Myanmar care solicită încetarea violenţei şi eliberarea tuturor prizonierilor politici. Rezoluţia “îndeamnă” armata “să elibereze imediat toţi prizonierii deţinuţi în mod arbitrar” şi menţionează numele fostului preşedinte Win Myint şi al lui Aung San Suu Kyi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a lansat Campania de informare ‘Integritate – Siguranță pentru Frontieră’

La sediul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră  a fost lansată Campania de informare și sensibilizare „Integritate – Siguranță pentru Frontieră”. Inițiativa este organizată...

Oportunitățile de investiții în infrastructura Moldovei, prezentate de Vladimir Bolea în Grecia

Oportunitățile de cooperare pentru dezvoltarea infrastructurii din Republica Moldova au fost discutate de viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, cu reprezentanții...

1,2 kilograme de marijuana, depistate la vama Leușeni

Ofițerii Serviciului Vamal și procurorii PCCOCS investighează un caz de trafic de droguri, după ce aproximativ 1,2 kilograme de substanță suspectă a fi marijuana...

Ministerul Finanțelor, despre principalele modificări din politica fiscală: ‘Impozitele din salariu nu cresc, ci se reduc’

Ministerul Finanțelor a oferit informații și răspunsuri la cele mai frecvente întrebări legate de principalele modificări propuse în proiectul politicii fiscale pentru anul 2027,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.