StiripesurseSintezeJurnalist, condamnat la închisoare în Emiratele Arabe Unite pentru un reportaj...

Jurnalist, condamnat la închisoare în Emiratele Arabe Unite pentru un reportaj inventat despre coronavirus

Publicat:

O instanţă din Emiratele Arabe Unite l-a condamnat pe un jurnalist de la Abu Dhabi Sports Channel la doi ani de închisoare pentru un reportaj ‘inventat’ despre moartea a cinci membri ai unei familii infectate cu coronavirus, transmite joi agenţia de presă oficială WAM, preluată de AFP. Un alt inculpat, folosit de ziarist ca partener de interviu, a primit aceeaşi pedeapsă, potrivit agerpres.

Ancheta penală a stabilit în august că reportajul a fost ‘în întregime inventat’, că familia descrisă nu există, iar povestea este complet fictivă. Camera de apel a Curţii Federale din Abu Dhabi şi-a însuşit acest punct de vedere şi a pronunţat condamnările de câte doi ani de închisoare pentru cei doi inculpaţi.

Citește și : SUSPANSUL se menţine în SUA! Nici Trump, nici Biden NU au obţinut voturile necesare în Colegiul Electoral

După ispăşirea pedepsei, jurnalistul – care este cetăţean străin – va fi expulzat din Emiratele Arabe Unite, a adăugat WAM, fără a preciza cetăţenia respectivului.

În Emirate s-au consemnat până acum peste 138.000 de cazuri de coronavirus, urmate de peste 500 de decese. Autorităţile susţin că au gestionat exemplar criza sanitară şi avertizează frecvent împotriva ştirilor false care ‘tulbură securitatea şi pacea, răspândesc teroarea şi afectează interesul public’.


AFP nu a reuşit să obţină un comentariu de la instituţia publică Abu Dhabi Media, care deţine şi canalul de ştiri cu acelaşi nume, implicat în dosarul reportajului fals.

Citește și : Suedia prelungeşte controalele la frontiere

Emiratele Arabe Unite se află pe locul 131 din 180 de ţări în clasamentul mondial al libertăţii presei întocmit de Reporters Sans Frontieres (RSF). În general, în Emirate jurnaliştii consideraţi vinovaţi de calomnie, ofensă adusă autorităţilor sau difuzarea de informaţii false care urmăresc să afecteze imaginea ţării sunt condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea, iar în detenţie sunt de multe ori trataţi rău, arată RSF.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.