StiripesurseExterneJurnaliștii germani au depistat o 'fabrică de troli' care difuzează fakenews...

Jurnaliștii germani au depistat o ‘fabrică de troli’ care difuzează fakenews printre emigranții ruși

Publicat:

Jurnaliștii germani au depistat o ‘fabrică de troli‘ care difuzează fakenews printre emigranții ruși

Autoritățile ruse au dezvoltat un proiect de dezinformare, intitulat Komanda И/Team I/Echipa I, destinat emigranților ruși și rezidenților țărilor europene.

Proiectul este monitorizat de șeful adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, Serghei Kirienko, au relatat publicațiile Süddeutsche Zeitung, Westdeutscher Rundfunk și Norddeutscher Rundfunk, precum și Delfi Estonia, cu referire la documentele Agenției de Proiecte Sociale din Rusia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

După cum au aflat jurnaliștii, Agenția de Proiecte Sociale este o companie de PR a strategului politic Ilia Gambașidze, care, împreună cu Administrația Prezidențială rusă, dezvoltă proiecte de propagandă. Potrivit documentelor interne, agenția angajează aproximativ o sută de persoane pentru diverse proiecte.

În luna martie 2024, Trezoreria SUA a inclus această agenție pe lista celor vizați de sancțiuni pentru crearea de site-uri false, care se pretindeau a fi media europene veridice (această acțiune a fost denumită Doppelganger).


Angajații Administrației Prezidențiale ruse participă în mod frecvent la reuniunile unui alt proiect, Echipa I – șeful Direcției prezidențiale pentru politică internă, Aleksandr Haricev, este cel care ordonă sarcini, iar asistentul Direcției prezidențiale pentru dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor, Sofia Zaharova, este unul dintre liderii proiectului.

Echipa I funcționează pe principiul „fabricii de troli” – angajații săi creează videoclipuri de propagandă, meme -uri și desene animate. Echipa are, de asemenea, proprii roboți care scriu comentarii pro-ruse. În plus, Team I este, de asemenea, angajată în crearea de site-uri web false, scriu jurnaliștii.

În octombrie 2023, proprietarul X (Twitter), Elon Musk, a publicat un meme cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a fost realizat de Echipa I.

În septembrie 2023, Marjorie Taylor Greene, membră a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, cunoscută drept un susținător fervent al lui Donald Trump, a declarat că Ucraina vinde organe pentru copii – aceste informații false au fost inventate de Echipa I.

Scopul principal al proiectului este „influența informațională asupra celor relocați”, pe care autorii i-au împărțit în „patrioți speriați” și jurnaliști și politicieni „anti-Rusia”. Se propune „calmarea” și „atragerea” celor din prima categorie și a-i determina să revină în Rusia, în timp ce cei din a doua categorie urmează să fie discreditați.

„Liderii asociațiilor de emigranți nu sunt ocupați să lupte pentru democrația din Rusia, ci să-și satisfacă ambițiile personale. Kasparov, Volkov, Hodorkovski, Pevcih, Ponomarev și alții devin în mod constant ‘eroi’ ai scandalurilor de corupție. Rivalitatea lor a făcut imposibilă unirea opoziției”, susține unul dintre documentele interne ruse, care a intrat în posesia jurnaliștilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.