StiripesurseȘtirile zileiJustin Trudeau nu va face niciun compromis în negocierile acordului NAFTA

Justin Trudeau nu va face niciun compromis în negocierile acordului NAFTA

Publicat:

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a declarat marți că țara sa nu va face niciun compromis în cadrul negocierilor cu Statele Unite privind amendamentele cheie ale Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA), relatează Reuters, potrivit mediafax.

Oficialii din Statele Unite și Canada se vor întâlni miercuri în Washington pentru a negocia prevederile cheie ale acordului, în contextul în care Statele Unite pun presiune pe Canada pentru o încheiere rapidă a acordului.

Citeşte şi: Donald Trump vrea ca toată lumea să pună o presiune maximă pe Iran

„Sunt mai multe lucruri pe care trebuie neapărat să le renegociem în NAFTA”, a declarat Justin Trudeau.

„Pentru Canada, lipsa unui acord NAFTA este mai bună decât un acord prost NAFTA. Vom susține acest lucru”, a adăugat prim-ministrul.


Președintele american Donald Trump, care a semnat acordul cu Mexic săptămâna trecută, a amenințat că va impune sancțiuni Canadei sau că o va exclude din acord dacă încheierea acestuia nu va fi un proces rapid.

Justin Trudeau a insistat că dorește păstrarea Capitolului 19, pe care Statele Unite vor să îl excludă.

„Nu vom semna un acord care nu este bun pentru canadieni, și ca să fiu sincer, lipsa Capitolului 19, care asigură respectarea regulilor, este un lucru foarte rău pentru Canada”, a declarat prim-ministrul.

Citeşte şi: Emisari ai Seulului au ajuns la Phenian

Sâmbătă, Donald Trump a transmis printr-un mesaj postat pe Twitter că există posibilitatea excluderii Canadei din NAFTA, dacă nu va fi făcută o înțelegere corectă pentru Statele Unite, după decenii întregi de abuz.

“NAFTA a fost una dintre cele mai proaste înțelegeri comerciale făcute vreodată. Statele Unite a pierdut mii de afaceri și milioane de locuri de muncă. Ne-a fost mult mai bine înainte de NAFTA – nu ar fi trebuit să o semnăm niciodată”, a mai precizat președintele american.

Citeşte şi:  Uraganul Delta crește în intensitate aproape de coasta Statelor Unite - VIDEO

“Vom face o nouă înțelegere sau ne vom reîntoarce la situația de dinainte de NAFTA”, a adăugat Donald Trump.

NAFTA a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 1994, unul dintre obiectivele principale ale tratatului fiind eliminarea graduală a tuturor taxelor vamale dintre statele semnatare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul alocă 110 milioane de lei pentru compensarea accizei la motorina utilizată de agricultori

Miercurea viitoare, 29 aprilie, Guvernul va examina un proiect de hotărâre privind alocarea a 110 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru compensarea...

Cum au ajuns bulgarii cei mai grav afectați de catastrofa nucleară de la Cernobîl. Decizia sinistră a regimului comunist

Bulgarii au fost cei mai afectați din Europa de urmările catastrofei nucleare din 1986 de la Cernobîl, din cauza deciziilor criminale ale regimului comunist....

Schimbările din sistemul alimentar european deschid noi perspective pentru agricultorii moldoveni

Schimbările din sistemul alimentar european, orientate tot mai mult spre produse vegetale și sustenabile, deschid noi perspective pentru agricultorii din Republica Moldova.Leguminoasele – precum...

Viktor Orbán renunță și la mandatul de deputat. A fost 36 de ani membru al Parlamentului

Premierul ungar în exercițiu Viktor Orbán a anunțat sâmbătă că nu își va prelua mandatul de deputat în noul Parlament, după înfrângerea severă suferită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.