Justiţia din Hong Kong refuză din nou cauţiunea pentru primul inculpat în virtutea noii legi de securitate

Publicat:

Un tribunal din Hong Kong a refuzat din nou marţi cauţiunea pentru prima persoană inculpată pentru incitare la separatism şi terorism în virtutea unei noi legi privind securitatea naţională în teritoriul autonom chinez, relatează Reuters , potrivit agerpres.

Tong Ying-kit, în vârstă de 23 de ani, purta un semn pe care se putea citi “Eliberaţi Hong Kongul, revoluţia vremurilor noastre” şi a intrat cu motocicleta sa în mai mulţi poliţişti, trântindu-i pe unii la pământ pe o stradă îngustă înainte de a cădea şi a fi arestat, a declarat poliţia.


Citește șl: Grecia redeschide școlile în 7 septembrie, cu elevii obligaţi să poarte măşti

Guvernul hub-ului financiar asiatic a precizat că sloganul de protest implică separatismul sau subversiunea, conform noii legi, alimentând îngrijorările cu privire la libertatea de exprimare în fosta colonie britanică.

Tong s-a numărat printre cei peste 300 de demonstranţi împotriva actului normativ arestaţi de poliţie la 1 iulie, la mai puţin de 24 de ore după ce prevederile legislative au fost dezvăluite şi au intrat în vigoare.

Lui Tong i s-a refuzat cauţiunea luna trecută, în timp ce cazul a fost amânat pentru 6 octombrie, procurorii având nevoie de mai mult timp pentru a colecta probe.

Tong a cerut apoi eliberarea invocând habeas corpus, care determină dacă o detenţie este legală, dar cererea a fost respinsă vineri.

El a solicitat din nou eliberarea pe cauţiune marţi, dar cererea i-a fost respinsă de judecătorul Înaltei Curţi Alex Lee.

În mod tradiţional, instanţele de drept comun din Hong Kong au permis inculpaţilor să ceară eliberarea, cu excepţia cazului în care procurorii pot demonstra motivele detenţiei. Greutatea apasă acum asupra acuzatului, în virtutea noii legi elaborate de Beijing, unde sistemul judiciar este controlat de partidul comunist.

Citește șl: Italia începe testarea pe voluntari a unui potenţial vaccin anti-COVID-19

Legea securităţii naţionale a atras numeroase critici în Occident pentru punerea în pericol a drepturilor şi libertăţilor fundamentale promise regiunii administrative speciale când ea s-a întors sub conducerea chineză în 1997.

Susţinătorii legii, care prevede pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru orice China consideră a fi secesiune, subversiune, terorism sau coluziune cu forţele străine, susţin că ea ar aduce stabilitate după un an de tulburări pro-democraţie şi anti-China.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.