StiripesurseȘtirile zileiJustiția din Venezuela a inculpat alți trei deputați

Justiția din Venezuela a inculpat alți trei deputați

Publicat:

Curtea Supremă din Venezuela a inculpat miercuri trei noi deputaţi, ajungând la 10 numărul aleşilor urmăriţi în justiţie pentru sprijinul lor faţă de tentativa eşuată de revoltă din 30 aprilie condusă de către opozantul Juan Guaido, relatează AFP, potrivit agerpres.

Deputaţii Freddy Superlano, Sergio Vergara şi Juan Andrés Mejia au fost inculpaţi pentru înaltă trădare, conspiraţie şi rebeliune civilă, a anunţat într-un comunicat Curtea Supremă, acuzată de către opoziţie că este în solda regimului preşedintelui Nicolas Maduro.

Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Alţi şapte deputaţi au fost inculpaţi în ultimele zile pentru aceleaşi infracţiuni, pentru sprijinul lor faţă de apelul la revoltă militară lansat de către Guaido.

Tulburările care au urmat acestui apel s-au soldat cu şase morţi, sute de răniţi şi cu arestarea a circa 200 de persoane, potrivit procurorului general al Venezuelei, Tarek William Saab. Tentativa a eşuat, majoritatea militarilor rămânând fideli lui Maduro.


O deputată inculpată, Mariela Megallanes, s-a refugiat în reşedinţa ambasadorului Italiei din Caracas, în timp ce ceilalţi au evitat să apară în public. Un alt reprezentant de seamă al opoziţiei, Leopoldo Lopez, s-a refugiat cu familia sa la ambasada Spaniei pe 30 aprilie, după eşecul revoltei.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

”Frica nu ne va opri”, a declarat Guaido la AFPTV în cursul unei deplasări în localitatea La Guaira, la 30 km nord de Caracas. ”Singura strategie care îi rămâne regimului (…) este de a face ca frica să domine”, a adăugat opozantul, recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de către peste cincizeci de ţări, inclusiv SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.