StiripesurseCultură și MediaDiverseJustiția franceză a respins cererea Bucureștiului de extrădare a prințului Paul...

Justiția franceză a respins cererea Bucureștiului de extrădare a prințului Paul de România

Publicat:

Curtea de Apel de la Paris a refuzat miercuri să îl predea pe prințul Paul de România, descendent al regelui Carol al II-lea, Bucureștiului, care cerea remiterea lui pentru executarea unei pedepse cu închisoarea într-un dosar pentru trafic de influență în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează AFP.

‘Am spus întotdeauna că eu cred în justiția franceză’, a reacționat Paul Philip al României, cunoscut ca Paul de România, 76 de ani, la sfârșitul deliberării.

Președintele Camerei pentru extrădări a Curții de Apel de la Paris a subliniat că autoritățile române au avut justificare în a emite un nou mandat de arestare, dar că acesta avea ‘un caracter disproporționat’.

Judecătorul a precizat că el s-a pronunțat asupra admisibilității mandatului de arestare, nu însă și pe fondul acestui dosar.

Cu această decizie, Curtea de Apel ‘pune capăt unei hărțuiri procedurale inacceptabile și își reafirmă atașamentul față de principiile fundamentale ale statului de drept’, a apreciat pentru AFP avocata prințului, Miriame Laichi.


Autoritățile române emiseseră în ianuarie un nou mandat de arestare împotriva lui Paul de România.

Descendent al regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, el este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci începând din 2006 pentru a recupera proprietăți pe care le revendica ca moștenitor al familiei regale.

În 1947, familia regală a fost alungată din România de comuniști, iar proprietățile sale au fost confiscate. Persistă însă conflicte în legătură cu bunurile rezultate din moștenire, scrie AFP.

În decembrie 2020, prințul fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și patru luni pentru trafic de influență și complicitate de către Înalta Curte de Casație din România. În acest caz fuseseră condamnate 18 persoane, iar prejudiciul pentru statul român a fost estimat la cel puțin 145 milioane de euro. Imediat după condamnarea sa, justiția română a emis un prim mandat de arestare pe numele său.

Citeşte şi:  Proteste reprimate violent în Georgia (VIDEO)! Poliţiştii au intervenit cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc

Camera de extrădări a Curții de Apel din Paris a respins acea solicitare în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat având în vedere neregularitățile depunerii jurământului de către doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat.

Pentru a formula o nouă cerere de remitere adresată Franței, Bucureștiul s-a bazat pe decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunțată în urma unei întrebări preliminare. CJUE a considerat că decizia Curții de Apel din Paris este ‘contrară principiului încrederii reciproce’ între țările europene, exercitând ‘un control excesiv’ asupra funcționării sistemului judiciar român, a amintit în timpul audierii din 11 iunie președintele Camerei de extrădări.

Avocatul general a solicitat predarea lui Paul de România în numele ‘principiului prevalenței justiției europene asupra dreptului național’. Avocata prințului, Miriame Laichi, a denunțat ‘cel mai mare scandal politic pe care l-a cunoscut o familie regală’ în legătură cu ‘litigiul succesoral’.

Tatăl prințului, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 și 1940.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O piesă nouă semnată Prince, lansată la 10 ani de la moartea artistului

La un deceniu de la dispariția legendarului muzician Prince, moștenirea sa muzicală continuă să surprindă publicul. O piesă inedită, intitulată With This Tear, a...

Sondaj: Patru din 10 români adaugă produse în coșul online pentru a avea livrare gratuită

Doi din trei români renunță la achiziția unui produs dacă prețul este prea mare, însă aproape 38%, adică patru din 10 români, adaugă produse...

Cum a ajuns un trib care trăiește pe o insulă izolată să creadă că prințul Philip era un zeu

Pe insula Tanna, situată în sudul statului Vanuatu, un arhipelag melanesian independent din Pacificul de Sud, există un mic grup de oameni care cred...

Fără mângâieri, dar cu multă grijă: cum sunt îngrijite animalele sălbatice într-un spital din Paris

Un spital pentru animale sălbatice dintr-o suburbie din sud-estul Parisului este un loc în care nu se oferă mângâieri, ci multă grijă.Acesta ajută animalele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.