Kabulul, cuprins de beznă după o explozie care a distrus un stâlp de înaltă tensiune

Publicat:

Kabulul a fost cuprins de beznă joi seară după ce o explozie de origine necunoscută a distrus un stâlp al liniei de înaltă tensiune care alimentează capitala afgană, a anunţat compania naţională de electricitate, relatează AFP, potrivit agerpres.

“O explozie a distrus un stâlp electric în sectorul Qala Murad Beg, în regiunea Kabul, şi a tăiat o linie de electricitate de 220 kV, iar în consecinţă aprovizionarea e întreruptă la Kabul şi în anumite regiuni”, a precizat compania într-un comunicat.


Citește și : Facebook începe SĂ PLĂTEASCĂ o parte din presa franceză

Pana de curent s-a produs în jurul orei 18.00 locale (13.30 GMT), într-un moment în care deja se înnoptase, aruncând oraşul în beznă, cu excepţia puţinelor clădiri echipate cu generatoare.

Originea exploziei nu este cunoscută în acest stadiu. Dar dacă este vorba despre un atac revendicat de organizaţia Statul Islamic (SI), angajată într-o campanie de destabilizare a regimului, atunci este un semn suplimentar că talibanii au devenit victime ale vechilor lor tactici, notează AFP.

Talibanii, atunci când conduceau insurecţia împotriva guvernului afgan şi a forţelor aliate, au recurs ei înşişi în mai multe rânduri la această metodă, în special pentru a reclama restabilirea electricităţii în zonele pe care le controlau.

Citește și : Sea-Watch 3 are la bord sute de migranţi şi aşteaptă să fie primită de un port european

Pentru aprovizionarea sa cu electricitate, Afganistanul, ţară devastată de 20 de ani de război, depinde în proporţie de trei sferturi de ţările vecine, în principal Uzbekistan şi Tadjikistan. După venirea la putere a talibanilor în luna august, regimul privat de ajutoare internaţionale le datorează partenerilor între 60 şi 90 de milioane de dolari, potrivit estimărilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați

Perciun: Banii donați în fondul clasei vor fi legalizați Guvernul a aprobat un regulament care prevede că părinții vor putea contribui financiar, benevol, necondiționat și...

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării

Irina Vlah va candida la funcția de președinte al țării Fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, și-a anunțat candidatura la prezidențialele din toamna lui 2024,...

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor

A obținut poze intime ale unui cuplu și i-a șantajat cu răspândirea lor Un bărbat de 27 de ani din Ialoveni, a fost trimis în...

Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse

 Andrei Zaharov, jurnalist de investigație, dat în căutare de autoritățile ruse Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei a dat în căutare jurnalistul de investigație Andrei Zaharov....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.