StiripesurseExterneKadîrov îşi pune fiul şef la o instituţie-cheie din Cecenia

Kadîrov îşi pune fiul şef la o instituţie-cheie din Cecenia

Publicat:

Kadîrov îşi pune fiul şef la o instituţie-cheie din Cecenia

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunţat că şi-a numit fiul adolescent, care a fost văzut bătând un prizonier în arest anul trecut, în postul de administrator al Universităţii Ruse a Forţelor Speciale, numită după preşedintele Vladimir Putin, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Adam Kadîrov, care a împlinit 16 ani în noiembrie, a fost numit anul trecut garda de corp a tatălui său şi observator într-un nou batalion care face parte din forţele Ministerului Apărării rus.

Citeşte şi: Manifestaţie de amploare în capitala Georgiei. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Europa – Stiripesurse.md

“El este familiarizat îndeaproape cu activităţile faimoasei universităţi, aşa că cred că se va descurca perfect cu responsabilităţile atribuite”, a scris Kadîrov duminică într-un comunicat transmis pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Kadîrov îşi pune fiul şef la o instituţie-cheie din Cecenia

El a adăugat că numirea a venit după o cerere a şefului universităţii, care se află în Gudermes, un oraş din Cecenia. Această instituţie privată de învăţământ din Rusia oferă formare profesională pentru unităţi speciale.


În septembrie, tânărul Kadîrov a fost văzut într-un video postat pe reţelele de socializare de tatăl său lovind cu pumnii şi picioarele un prizonier acuzat că a ars Coranul. Deţinutul, Nikita Juravel, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare.

Kadîrov îşi pune fiul şef la o instituţie-cheie din Cecenia

Kadîrov a spus că este mândru de băiat pentru că şi-a apărat religia musulmană, dar incidentul a atras critici chiar şi din partea radicalilor pro-Kremlin.

El se bucură de o marjă largă de manevră din partea lui Putin pentru a conduce Cecenia ca feudă personală în schimbul asigurării stabilităţii regiunii, care a purtat două războaie separatiste cu Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice, notează Reuters.

Kadîrov conduce Cecenia, o republică federală a Rusiei, din 2007 şi a trimis mii de luptători în Ucraina de la începutul invaziei Rusiei în februarie 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.