StiripesurseȘtirile zileiKais Saied prelungeşte suspendarea parlamentului tunisian

Kais Saied prelungeşte suspendarea parlamentului tunisian

Publicat:

Preşedintele tunisian Kais Saied a decis să prelungească, până la noi ordine, perioada de suspendare a parlamentului, ale cărui activităţi au încetat din 25 iulie, când şeful statului a preluat toate puterile, conform unui comunicat dat publicităţii de preşedinţia de la Tunis în noaptea de luni spre marţi, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Saied “a emis un decret prezidenţial prin care extinde măsurile excepţionale privind suspendarea activităţilor parlamentului, precum şi ridicarea imunităţii tuturor deputaţilor, şi acest lucru până la noi ordine”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a preşedinţiei tunisiene.

Citeşte şi: Pentagonul a evacuat 16.000 de persoane din Afganistan în ultimele 24 de ore – Black News

Suspendarea parlamentului era iniţial prevăzută să dureze 30 de zile.

“Preşedintele se va adresa poporului tunisian în zilele următoare”, se arată în comunicatul care nu furnizează alte detalii.


Pe 25 iulie, preşedintele Tunisiei a invocat prevederi constituţionale pentru a-şi acorda puteri depline, revocându-l pe premier şi suspendând activitatea parlamentului timp de 30 de zile.

Decizia a fost criticată şi calificată drept lovitură de stat de către jurişti, precum şi de către opozanţi ai preşedintelui, în special cei din partidul Ennahdha, de inspiraţie islamistă, principala forţă parlamentară din Tunisia.

Citeşte şi: BoJo a discutat cu Joe Biden despre situaţia din Afganistan – Black News

Între-timp, preşedintele Saied nu a numit un nou guvern şi nici nu a făcut cunoscută “foaia de parcurs” solicitată de mai multe partide politice şi organizaţii ale societăţii civile.

Tunisia este afectată de luni de zile de blocaje politice şi de extinderea alarmantă a pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Plantează această floare lângă roșii și vei ține dăunătorii la distanță

Expertul în grădinărit Alan Titchmarsh recomandă o soluție simplă și naturală pentru a proteja roșiile de dăunători: plantarea gălbenelelor franceze în același ghiveci sau...

Bărbat arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone

Un bărbat a fost arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone iraniene. Incidentul s-a produs în Irak. Un bărbat are probleme...

Concertele lui Kanye West permise în Olanda, în ciuda protestelor impotriva remarcilor antisemite

Un judecător a permis concertele lui Kanye West în Olanda, în ciuda protestelor unui grup de evrei cu privire la remarcile antisemite ale rapperului...

Cine va cânta la deschiderea Campionatului Mondial 2026. FIFA a anunțat lista completă a artiștilor

 FIFA a dezvăluit artiștii care vor urca pe scenă la concertele organizate în cele trei țări gazdă ale competiției: Statele Unite, Canada și Mexic. Evenimentele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.