StiripesurseExterneKalaşnikov umblă la frecvenţele radio ale dronelor sale

Kalaşnikov umblă la frecvenţele radio ale dronelor sale

Publicat:

Consorţiul rus Kalaşnikov, unul dintre cei mai mari producători de arme din lume, va prezenta pentru prima dată la expoziţia UMEX 2026 din Abu Dhabi dronele modernizate Goliath 2.0 şi Karakurt 2.0, capabile să îşi modifice frecvenţele radio în faţa interferenţelor inamice, informează luni EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Anunţul, făcut pe Telegram, a precizat că ambele drone au scopul de a colecta informaţii în spatele liniilor inamice şi de a “căuta, detecta, identifica şi urmări obiective atât statice, cât şi în mişcare”.

Citeşte şi: Activitatea Aeroportului Internațional din Chișinău a fost sistată seara trecută – Stiripesurse.md

Dronele “sunt echipate cu un sistem de radiocomunicaţii rezistent la interferenţe, cu algoritmi de criptare integraţi şi capacitatea de a modifica în mod pseudo-aleatoriu frecvenţele de lucru, ceea ce permite îndeplinirea misiunilor de observaţie în condiţii de război electronic”, a precizat Kalaşnikov.

Preşedintele corporaţiei, Alan Luşnikov, a explicat, la rândul său, pentru agenţia de presă rusă TASS că ambele drone “asigură transmiterea datelor de telemetrie, a comenzilor conducerii şi a imaginilor prin canale protejate de comunicaţii radio şi au capacitatea de a modifica frecvenţele de lucru radio în plin zbor”.


“Este un aspect de mare actualitate în prezenţa interferenţelor pe câmpul de luptă. Ambele drone sunt echipate cu camere moderne diurne combinate cu infraroşu, montate pe suporturi cu stabilizatoare hidraulice”, a adăugat el.

Kalaşnikov a subliniat că ambele drone sunt integrate în sistemul de schimb de informaţii între diverse platforme pentru a transmite datele către comandament.

Războiul din Ucraina a demonstrat rolul tot mai important al dronelor pe câmpul de luptă, motiv pentru care Kalaşnikov s-a alăturat producţiei în masă a acestui tip de aparate şi furnizează forţelor ruseşti alte tipuri, precum dronele kamikaze KUB şi dronele de spionaj SKAT 350M.

A şaptea expoziţie internaţională de sisteme fără pilot şi de instruire UMEX şi SimTEX 2026 se va desfăşura la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, în perioada 20 – 22 ianuarie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.