StiripesurseSintezeKamala Harris cere Israelului să asigure un sistem judiciar independent

Kamala Harris cere Israelului să asigure un sistem judiciar independent

Publicat:

Vicepreşedinta americană Kamala Harris a cerut Israelului încă o dată să garanteze independenţa sistemului său judiciar, după mai multe luni de manifestaţii împotriva proiectului de reformă a justiţiei dorit de guvernul condus de Benjamin Netanyahu, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Harris s-a pronunţat în timpul unei recepţii organizate marţi la ambasada Israelului la Washington cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la proclamarea independenţei acestui stat.

Citeşte şi: Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova – Black News

”Sub egida preşedintelui Joe Biden şi a administraţiei noastre, America va continua să apere valorile care au fost fundamentul relaţiilor între SUA şi Israel, în special continuarea consolidării democraţiei noastre”, a declarat ea.

Valorile celor două ţări se ”bazează pe instituţii puternice, pe contraputeri şi, aş adăuga, pe un sistem judiciar independent”, a subliniat vicepreşedinta SUA.


Potrivit guvernului israelian, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului, reforma sistemului judiciar vizează între altele reechilibrarea puterilor prin limitarea prerogativelor Curţii Supreme, pe care executivul o consideră politizată, şi prin sporirea atribuţiilor parlamentului.

Însă opozanţii acestui proiect consideră că astfel se deschide calea către autoritarism în Israel.

După manifestaţii ample împotriva acestui proiect de reformă, premierul Netanyahu a anunţat la finalul lunii martie o ”pauză” pentru a oferi o ”şansă dialogului”, însă până acum mobilizarea nu a fost cea dorită.

Citeşte şi: BAIE de SÂNGE la o ceremonie de absolvire a liceului în SUA: Sunt morţi şi răniţi (VIDEO)!

Preşedintele american Joe Biden a apreciat că guvernul israelian nu va putea ”continua pe această cale” şi şi-a exprimat speranţa că acesta va ”renunţa” la proiectul de reformă în forma sa actuală.

Pe de altă parte, Kamala Harris şi-a reafirmat sprijinul pentru un stat palestinian independent, declarând că israelienii şi palestinienii ar trebui să ”se bucure de o libertate, o prosperitate şi o democraţie egale”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.