StiripesurseȘtirile zileiKanye West vrea să concerteze în Rusia şi să se întâlnească...

Kanye West vrea să concerteze în Rusia şi să se întâlnească cu Putin

Publicat:

Rapperul american Kanye West intenţionează să călătorească în Rusia, unde are legături cu prieteni ai fostului preşedinte Donald Trump, pentru a susţine concerte şi a-l întâlni pe Vladimir Putin, a anunţat luni revista Billboard, care citează surse din anturajul muzicianului, potrivit agerpres.

“Va petrece mult timp” în Rusia, care va fi “a doua lui casă”, a declarat unul dintre consilierii şi producătorii artistului american, Ameer Sudan, relatează AFP.

Citeşte şi: Un medic i-o spune verde-n faţă ministrului Sănătăţii: ‘Uite de asta nu vreau să mă vaccinez!’

Potrivit dezvăluirilor acestuia, Kanye West ar fi demarat o serie de negocieri pentru a face afaceri cu dezvoltatorul imobiliar azero-rus Aras Agalarov, cunoscut pentru legăturile sale cu Donald Trump şi al cărui fiu, Emir, este cântăreţ.

Kanye West, care a adoptat recent din punct de vedere legal numele “Ye”, doreşte să susţină o serie de concerte în Rusia alături de corul său gospel, “Sunday Service”, la care intenţionează să îl invite pe preşedintele Vladimir Putin.


“Kanye ştie mai bine decât omul de rând ceea ce se întâmplă şi este la curent cu evoluţia lucrurilor. Nu face acest lucru împotriva Statelor Unite sau pentru a cauza conflicte, însă Ye este Ye – el nu poate fi controlat”, a declarat Ameer Sudan pentru revista Billboard.

Citeşte şi: SUA cer Rusiei să-şi retragă rapid trupele din Kazahstan – Black News

Artistul american, care a fost căsătorit cu vedeta de showbiz Kim Kardashian, de care în prezent este despărţit, l-a susţinut pe Donald Trump în 2016, înainte de a se prezenta el însuşi la alegerile prezidenţiale din 2020, obţinând 60.000 de voturi în cele 12 state americane în care a candidat.

Devenit miliardar datorită brandului său de încălţăminte Yeezy lansat în colaborare cu Adidas, rapperul a adoptat recent influenţe religioase şi mistice în stilul său muzical, care i-au adus un premiu Grammy la categoria “cel mai bun album de muzică creştină contemporană” pentru materialul discografic “Jesus Is King”. Cel mai recent album al său de studio, intitulat “Donda”, a fost lansat în 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.