StiripesurseȘtirile zileiKarim Khan este noul procuror general la CPI

Karim Khan este noul procuror general la CPI

Publicat:

Avocatul britanic Karim Khan preia miercuri funcţia de procuror general al Curţii Penale Internaţionale (CPI), în care îl aşteaptă o misiune complexă din care nu lipseşte ancheta controversată privind conflictul israeliano-palestinian, notează AFP, potrivit agerpres.

Karim Khan îi succede gambienei Fatou Bensouda, ajunsă la finalul celor nouă ani de mandat şi care a fost salutată pentru că a extins activitatea CPI, dar care a înregistrat şi unele eşecuri răsunătoare, cum a fost achitarea fostului preşedinte al Cote d’Ivoire Laurent Gbagbo.

Citește și: Primele raiduri aeriene în Gaza după armistiţiul din 21 mai – Black News

Khan, în vârstă de 51 de ani, a fost ales procuror al CPI în februarie, la New York, de către statele părţi ale Statutului de la Roma. El urmează să depună public jurământul miercuri, la ora locală 11:00 (09:00 GMT), la sediul singurei curţi permanente pentru crime de război, căreia îi va deveni cel de-al treilea procuror general.

Avocat specializat în drepturile omului, Khan ocupa până acum funcţia de subsecretar general al ONU, unde a răspuns de ancheta specială privind crimele de război ale grupării jihadiste Stat Islamic.


Khan a intervenit de partea apărării în numeroase procese în faţa CPI, printre care cel al lui Seif al-Islam, unul din fiii fostului dictator libian Muammar Gaddafi.

Pe noul procuror general în aşteaptă dosare voluminoase şi complicate, cum ar fi cererea de autorizare a unei anchete în războiul antidrog din Filipine, anunţată luni, ancheta privind crimele de război din Afganistan şi cea referitoare la conflictul israelo-palestinian.

El urmează de asemenea să facă faţă opoziţiei unor mari puteri care au refuzat să se alăture CPI, precum Statele Unite, China şi Israel.

‘CPI este într-o fază crucială’ după ce a suferit numeroase critici pentru că nu a fost ‘la fel de eficace precum o doreau statele părţi’, este de părere Carsten Stahn, profesor de drept penal internaţional la Universitatea Leyden.

În opinia expertului, sosirea lui Khan ar putea reprezenta şi o ‘ocazie de a reforma tribunalul’, criticat în mod repetat pentru salariile ridicate ale judecătorilor şi pentru lentoarea procedurilor.

O ‘încărcătură politică’ aparte va avea ancheta privitoare la conflictul israeliano-palestinian, consideră Stahn, în condiţiile în care, spre exemplu, Marea Britanie, membră a CPI, s-a opus anchetei în acest dosar.

‘El va fi sub presiune şi sperăm că va acţiona la fel ca Fatou Bensouda, în totală independenţă, fără teamă sau favoruri’, a declarat pentru AFP Matthew Cannock, directorul Centrului pentru justiţia internaţională al Amnesty.

În schimb, Karim Khan ar putea beneficia de o administraţie americană mai puţin conflictuală, după ce Fatou Bensouda a fost vizată de sancţiuni decise sub preşedinţia lui Donald Trump.

Fatou Bensouda lasă în urmă un bilanţ amestecat, chiar dacă a extins activitatea Curţii.

Citeşte şi: Coronavirusul se afla în SUA încă din decembrie 2019 – Black News

În mandatul său, Laurent Gbagbo a fost achitat pentru crime de război în Cote d’Ivoire, fostul preşedinte congolez Jean-Pierre Bemba a fost şi el achitat în apel, iar urmărirea în justiţie a preşedintelui kenyan Uhuru Kenyatta a fost abandonată.

Fatou Bensouda a înregistrat însă şi succese notabile, cum au fost condamnarea lui Dominic Ongwen, copil-soldat ugandez devenit comandant al brutalei rebeliuni Armata de rezistenţă a Domnului (LRA), şi condamnarea fostului comandant rebel congolez Bosco Ntaganda.

‘Ne vom aduce aminte de ea în cele din urmă ca de cineva care a început să facă să avanseze CPI într-o direcţie curajoasă’, a apreciat Matthew Cannock. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.