StiripesurseȘtirile zileiKasîm-Jomart Tokaev este oficial noul preşedinte al Kazahstanului

Kasîm-Jomart Tokaev este oficial noul preşedinte al Kazahstanului

Publicat:

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale anticipate de duminică din Kazahstan, Kasîm-Jomart Tokaev, a fost învestit miercuri în funcţia de preşedinte al acestei ţări din Asia Centrală, transmite EFE, potrivit agerpres.

Tokaev, care a triumfat în alegeri cu aproape 71% din voturi, a depus jurământul în kazahă într-un cadru solemn, la Palatul Independenţei, şi în prezenţa membrilor Parlamentului, ai Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi, precum şi a predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a renunţat la preşedinţie în martie după 30 de ani la putere.

Citeşte şi: SUA au cerut OFICIAL autorităților britanice extrădarea lui Julian Assange

La ceremonia de învestire nu au fost prezenţi alţi şefi de stat, aceasta având loc la doar trei zile de la scrutin. Au participat membrii corpului diplomatic acreditat în Kazahstan.

“În primul rând, voi munci pentru a implementa A Treia Modernizare a Kazahstanului, ideile din cele Cinci Reforme Naţionale şi alte documente strategice importante pentru statul nostru. Voi lucra pentru implementarea strategiei ‘Elbasi'”, a spus Tokaev, cu referire la titlul de lider al naţiunii al primului preşedinte al ţării, Nursultan Nazarbaev.


Tokaev, 66 de ani, a promis de asemenea noi abordări şi soluţii pentru administrarea ţării şi a anunţat că autorităţile vor continua să acorde atenţie nevoilor oamenilor şi soluţionării problemelor sociale acute.

“Guvernul a primit instrucţiuni pentru a pregăti măsuri în vederea obţinerii de rezultate concrete în această sferă, pentru a actualiza politica socială”, a arătat noul preşedinte, în discursul de învestitură.

Citeşte şi: Shinzo Abe ajunge la Teheran, fiind primul premier nipon care vizitează Iranul în ultimii 41 de ani

Preşedintele Kazahstanului a mai declarat că intenţionează să continue sprijinirea antreprenorilor pentru stimularea activităţii economice şi formarea unei clase de mijloc.

Totodată, el a promis asigurarea unităţii societăţii şi protejarea drepturilor tuturor cetăţenilor într-un moment în care se solicită îmbunătăţiri.

“Societatea noastră este preocupată, va exista un dialog între guvern şi societate. Am decis crearea unui consiliu de încredere naţională, cu reprezentarea tinerilor, a cărui primă reuniune va avea loc în august”, a mai arătat Tokaev. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.