StiripesurseȘtirile zileiKenya a demarat cel mai amplu recensământ de animale din toate...

Kenya a demarat cel mai amplu recensământ de animale din toate timpurile

Publicat:

Kenya, ţară aflată în estul Africii care găzduieşte specii vulnerabile şi aflate în pericol, a demarat cel mai amplu recensământ de animale din toate timpurile, scrie news.ro .  

În Kenya trăiesc, între altele, lei, girafe şi cele două specii supravieţuitoare de rinocer alb nordic din lume. În plus, reprezintă o rută de tranzit pentru balene migratoare, delfini şi ţestoase aflate în pericol.

Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

Ministrul kenyan al Turismului, Najib Balala, a declarat pentru BBC: „În tot acest timp am făcut recensăminte pentru anumite specii sălbatice, dar nu avem un recensământ adecvat pentru girafe, pentru pangolin, nu avem pentru zebre”.

Pentru prima dată, Kenya numără acum toate animalele de pe uscatul său şi din apele sale.


Acest recensământ are ca obiectiv conservarea speciilor, dar sprijină şi planurile privind turismul.

„Este un recensământ naţional, finanţat integral de guvernul kenyan, pentru că ştim că fără să cunoşti ce ai nu poţi face planuri şi un buget pentru viitor”, a mai spus ministrul.

Având în vedere că pe teritoriile sale se află mii se specii, nu va fi o sarcină uşoară.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

Vor fi făcute observaţii aeriene pentru numărarea animalelor, dar şi de la sol.

Numărătoarea este de asemenea importantă pentru conservarea marină – vor fi identificate astfel zonele care necesită protecţie mai mare şi rezultatele eforturilor Kenyei de până acum în acest sens.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.