StiripesurseȘtirile zileiKim Jong Un se va întâlni cu 'greii'. Liderul nord-coreean va...

Kim Jong Un se va întâlni cu ‘greii’. Liderul nord-coreean va sta faţă-n faţă cu Putin şi Xi Jinping

Publicat:

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat luni că liderul nord-coreean Kim Jong Un ar urma să se întâlnească în curând cu preşedinţii chinez şi rus, într-un alt exemplu al detensionării în Peninsula Coreea, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Această declaraţie intervine la o zi după ce Moon a anunţat un acord între Washington şi Phenian pentru a organiza un al doilea summit “cât mai curând posibil”.

Citeşte şi: Fosta şefă a statului brazilian nu a prins nici măcar un scaun de senator

Duminică, şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a avut o întâlnire de aproximativ două ore cu liderul nord-coreean la Phenian, în cadrul unui turneu regional.

“Indiferent de al doilea summit Statele Unite-Coreea de Nord, vizita preşedintelui Kim Jong Un în Rusia şi vizita preşedintelui (chinez) Xi Jinping în Coreea de Nord ar trebui să aibă loc în curând”, a declarat Moon la o reuniune a guvernului său.


Un summit între Kim şi prim-ministrul japonez Shinzo Abe este de asemenea o posibilitate, a spus Moon, adăugând: “O nouă ordine este pe cale să se nască în Peninsula Coreea”.

După ani de tensiuni din cauza programelor nuclear şi balistic ale Nordului, peninsula cunoaşte o detensionare remarcabilă din ianuarie.

Citeşte şi: Bashar al-Assad promite că provincia Idlib va reveni sub controlul Damascului: ‘Acordul este temporar’

Aceasta a fost ilustrată prin trei întâlniri între Moon şi Kim, precum şi un summit istoric în iunie la Singapore între acesta din urmă şi preşedintele american Donald Trump.

Kim şi Xi s-au întâlnit de asemenea de trei ori în acest an în China. Relaţia Phenianului cu Beijingul, principalul său aliat, a fost de asemenea tensionată, pe fondul impunerii unor diferite sancţiuni de către Consiliul de Securitate al ONU împotriva Coreei de Nord şi continuării de către aceasta a programelor sale militare interzise.

Kim nu s-a întâlnit niciodată cu preşedintele rus Vladimir Putin, care l-a invitat între timp la Moscova. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.