StiripesurseExterne'Kosovo este inima Serbiei', mesajul lui Djokovic la Roland Garros

‘Kosovo este inima Serbiei’, mesajul lui Djokovic la Roland Garros

Publicat:

Numărul trei mondial, tenismanul sârb Novak Djokovic, a riscat să stârnească o nouă controversă politică la Open-ul francez de la Roland Garros, luni, după ce a scris un mesaj despre situaţia din Kosovo în urma victoriei sale din primul tur, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Kosovo este inima Serbiei. Opriţi violenţa”, a scris pe obiectivul camerei, în limba sârbă, Djokovic, de 22 de ori campion de Grand Slam.

Citeşte şi: ‘Beluga-spion rusă’ se află în prezent pe coasta de vest a Suediei – Black News

“Kosovo este leagănul nostru, fortăreaţa noastră, centrul celor mai importante lucruri pentru ţara noastră… Sunt multe motive pentru care am scris asta pe cameră”, a declarat presei sârbe Djokovic, în vârstă de 36 de ani, citat de postul de radioul RFI.

Federaţia franceză de tenis (FFT), care organizează turneul, a declarat pentru Reuters că “nu există reguli oficiale de Grand Slam cu privire la ceea ce jucătorii pot sau nu pot spune. FFT nu va face nicio declaraţie şi nu va lua nicio poziţie în această chestiune”.


Reuters aminteşte că Novak Djokovic şi-a apărat tatăl la Australian Open în luna ianuarie, când a apărut un videoclip în care acesta poza alături de nişte fani ţinând steaguri ruseşti în plin război declanşat de Moscova în Ucraina.

Citeşte şi: Consiliul Europei: Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, marcat ‘de un limbaj incendiar şi restricţii pentru libertatea de exprimare’ – Black News

Conform AFP, un număr de aproximativ 30 de membri ai forţei internaţionale conduse de NATO în Kosovo (KFOR) au fost răniţi luni în confruntări cu manifestanţii sârbi care cer plecarea primarilor albanezi, Belgradul raportând zeci de răniţi printre protestatari.

În ultimele zile, situaţia a fost foarte tensionată în nordul Kosovo, unde mulţi membri ai comunităţii majoritar sârbe din patru oraşe nu recunosc autoritatea Priştinei şi sunt loiali Belgradului. Sârbii au boicotat alegerile municipale din aprilie în aceste localităţi, soldate cu alegerea primarilor albanezi, cu o participare de mai puţin de 3,5%. Aceşti primari au fost învestiţi săptămâna trecută de guvernul premierului Albin Kurti, iar apelurile la calm lansate de Uniunea Europeană şi Statele Unite au fost ignorate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mașinile Mercedes riscă să fie interzise la vânzare în SUA

Producătorul auto german Mercedes-Benz s-ar putea confrunta cu interzicerea vânzării mașinilor sale în SUA, după adoptarea legislației de către un Comitet al Senatului american,...

Cavalerii Teutoni: Ordinul uitat care leagă Estul și Vestul Europei

Flancul estic al Uniunii Europene este de obicei discutat în termeni de NATO, Rusia și securitate. Totuși, cu secole înainte de aceste dezbateri, Cavalerii...

Comisia amendează Google cu 890 de milioane de euro pentru încălcarea Legii privind piețele digitale

Comisia Europeană a a constatat nerespectarea de către Google a Legii privind piețele digitale (DMA) pentru auto-preferențierea propriilor servicii în Google Search și pentru...

UE schimbă regulile pentru companiile aeriene. Ce drepturi vor avea pasagerii

Pasagerii care zboară în Uniunea Europeană vor beneficia de un set actualizat de drepturi, după ce instituțiile europene au finalizat reforma legislației privind transportul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.