StiripesurseExterneKremlinul a acceptat demisia lui Dmitri Kozak

Kremlinul a acceptat demisia lui Dmitri Kozak

Publicat:

Dmitri Kozak și-a văzut cererea de demisie din funcția de adjunct al șefului administrației prezidențiale a Rusiei aprobată de Kremlin, informează bfm.ru. Vineri va fi ultima sa zi de lucru în această funcție.

Kozak, apropiat al lui Vladimir Putin încă din perioada primăriei Sankt-Petersburg, a ocupat funcția de adjunct al șefului administrației prezidențiale între 2000–2003 și din 2020 până în prezent. De-a lungul carierei, el a deținut și alte poziții de rang înalt, inclusiv cea de vicepremier.

În acest an, Dmitri Kozak i-ar fi propus lui Putin încetarea ostilităților și începerea negocierilor de pace cu Ucraina, precum și realizarea unor reforme interne, inclusiv crearea unui sistem judiciar independent. Potrivit The New York Times, Kozak a fost descris drept singurul oficial rus de rang înalt care, deși discret, „își exprimă dezacordul față de război”.

De asemenea, în august, Putin a ordonat desființarea a două direcții din administrația prezidențială aflate sub responsabilitatea lui Kozak. În prezent, acesta analizează diverse oferte pentru a trece în mediul de afaceri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.