Kremlinul acuză Olanda în privinţa atacurilor cibernetice: ‘Nu au nicio dovadă’

Publicat:

Kremlinul a asigurat luni că Olanda nu a prezentat nicio dovadă a acuzaţiilor potrivit cărora spioni ruşi ar fi încercat să pirateze în aprilie sediul din Haga al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), în timp ce ambasadoarea Olandei la Moscova a fost convocată la Ministerul de Externe rus, potrivit France Presse, transmite şi agerpres.

‘Nu’, a răspuns jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă elementele prezentate săptămâna trecută de Olanda, în special paşapoartele diplomatice utilizate de cei patru presupuşi agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU), care au fost expulzaţi, reprezintă dovezi.


Citeşte şi: Bashar al-Assad promite că provincia Idlib va reveni sub controlul Damascului: ‘Acordul este temporar’

‘Există canale obişnuite de lucru (…) Prin aceste canale oficiale se transmit documente, dovezi şi informaţii şi atunci suntem gata să le urmărim. Nu intenţionăm să vorbim despre astfel de subiecte prin intermediul mass-media’, a adăugat el.

Aceasta este prima reacţie a Kremlinului de când Haga a acuzat joi Moscova de tentativă de piratare, iar mai multe puteri occidentale au urmat exemplul Olandei pentru a denunţa atacuri cibernetice comise de ruşi în întreaga lume.

În paralel, Ministerul de Externe rus, citat de agenţiile de presă moscovite, şi-a anunţat intenţia de a o convoca luni pe ambasadoarea Olandei la Moscova.

‘În legătura cu campania de dezinformare organizată la Haga, ambasadoarea Olandei va fi convocată la Ministerul de Externe luni’, a indicat diplomaţia rusă.

Olanda a declarat joi că a dejucat o tentativă de piratare împotriva OIAC de către patru presupuşi agenţi ruşi, care au intrat cu paşapoarte diplomatice pe teritoriul olandez. Ei parcaseră un autoturism plin cu echipamente electronice în parcarea unui hotel din apropierea OIAC cu scopul de a pătrunde de la distanţă în sistemul informatic al instituţiei.

Citeşte şi: Fosta şefă a statului brazilian nu a prins nici măcar un scaun de senator

Această tentativă de presupusă piratare a avut loc în luna aprilie, în timp ce OIAC ancheta cu privire la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia, act comis – potrivit Londrei – de agenţi ai Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU). OIAC mai investiga, între altele, şi presupusul atac chimic de la Douma, în Siria, atribuit de Occident forţelor guvernamentale siriene susţinute de Moscova.

Rusia a denunţat un ‘act de propagandă’ şi a ironizat pe seama ‘spionitei acute’ care, potrivit ei, i-a cuprins pe occidentali, aceasta cu toate că autorităţile olandeze au descoperit la unul din cei patru agenţi ruşi expulzaţi din Olanda chitanţa de la taxiul cu care aceştia s-au deplasat de la sediul GRU din Moscova până la aeroportul Şeremetievo.

Olanda, Marea Britanie, Canada, Australia, Statele Unite şi Franţa acuză Kremlinul de orchestrarea unei serii de atacuri cibernetice pe plan internaţional. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.