StiripesurseExterneKremlinul afirmă că negocierile privind Ucraina sunt încă într-un stadiu incipient

Kremlinul afirmă că negocierile privind Ucraina sunt încă într-un stadiu incipient

Publicat:

Kremlinul a declarat luni că negocierile dintre Rusia, Ucraina și Statele Unite privind încheierea războiului sunt încă într-un stadiu incipient, avertizând împotriva așteptărilor legate de rezultate tangibile, relatează dpa.

‘Ar fi greșit să ne așteptăm la prea multe rezultate’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la Moscova, referindu-se la discuțiile trilaterale organizate la sfârșitul săptămânii în Emiratele Arabe Unite.

Agenția de știri rusă Tass l-a citat pe Peskov spunând că subiectele discutate la Abu Dhabi au fost dificile, ‘dar însuși faptul că aceste contacte au început în mod constructiv trebuie considerat un semn pozitiv’.

În primele negocieri directe dintre părțile beligerante din ultimele luni, s-a convenit continuarea discuțiilor abia după o săptămână, însă o dată nu a fost încă stabilită.

Peskov a contrazis afirmațiile reprezentanților SUA conform cărora există o atmosferă aproape prietenoasă între ucrainenii și rușii implicați în negocieri. ‘Acest lucru este greu de realizat în acest stadiu’, a spus el.


Peskov a făcut referire la ‘formula de la Anchorage’ prezentând interesele Rusiei, o referire la un summit între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin în Alaska, în august 2025. Niciun acord de la acea întâlnire nu a fost făcut public.

O sursă apropiată de președinția rusă a explicat pentru Reuters că ‘formula de la Anchorage’ se referă la înțelegerea dintre SUA și Rusia la care au ajuns în august anul trecut, în Alaska, Putin și Trump. Conform acesteia, presupusa înțelegere are în vedere predarea către Rusia a controlului asupra întregului Donbas și înghețarea liniilor frontului din sudul și estul Ucrainei, drept condiții pentru orice acord de pace viitor.

Kievul a declarat în repetate rânduri că nu va ceda Moscovei niciun teritoriu pe care forțele ruse nu l-au cucerit prin luptă.

Expertul german în securitate Nico Lange a scris pe rețeaua X că se pare că Trump a făcut promisiuni la Anchorage pe care acum nu le poate îndeplini, motiv pentru care SUA face presiuni asupra Ucrainei pentru a face concesii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.