StiripesurseȘtirile zileiKremlinul anunţă o întâlnire între Putin şi Trump la Paris

Kremlinul anunţă o întâlnire între Putin şi Trump la Paris

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea o scurtă întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, la Paris, pe 11 noiembrie, unde vor stabili detaliile viitorului summit bilateral, a anunţat marţi Kremlinul, potrivit mediafax.

“Părţile au convenit că va fi dificil să fie aranjată o întrevedere în format complet a preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump la Paris. Totuşi, se vor întâlni într-un mod sau altul şi vor stabili când vor avea o altă întrevedere pentru o conversaţie substanţială”, a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Citeşte şi: Incident între avioane din SUA și Rusia deasupra Mării Negre – VIDEO

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seară, că probabil nu se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Paris, deşi consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, John Bolton, anunţase această întrevedere. “Nu sunt sigur că ne vom întâlni la Paris, probabil nu”, a declarat Donald Trump referindu-se la Vladimir Putin. “Dar ne vom întâlni la summitul G20 şi probabil vom avea o întrevedere cu această ocazie”, a spus Trump.

John Bolton a declarat în octombrie, după o vizită în Rusia, că Donald Trump va avea o întâlnire cu Vladimir Putin la Paris, cu ocazia ceremoniilor organizate la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) se va desfăşura în Buenos Aires, Argentina, pe 30 noiembrie – 1 decembrie 2018.


Citeşte şi: După 2 ani de la alegerea lui Trump, americanii sunt chemaţi la vot

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

Fosta locuință a lui Adolf Hitler are o nouă destinație. Clădirea va fi secție de poliție

După ani de procese, dispute politice și controverse publice, autoritățile austriece transformă casa în care s-a născut Adolf Hitler într-o secție de poliție. Decizia urmărește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.