StiripesurseDiasporaKremlinul exclude oprirea 'operaţiunii militare' în Ucraina, în pofida apelului la...

Kremlinul exclude oprirea ‘operaţiunii militare’ în Ucraina, în pofida apelului la armistiţiu din partea lui Lukaşenko

Publicat:

Kremlinul a exclus stoparea ofensivei sale împotriva Ucrainei, în pofida apelului la armistiţiu din partea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, principalul său aliat, relatează France Presse, potrivit agerpres

“Cât priveşte Ucraina, nimic nu s-a schimbat: operaţiunea militară specială continuă, întrucât aceasta este singura cale la ora actuală de a atinge obiectivele stabilite de către ţara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citește și : Donald Trump este pus sub acuzare în New York. Ce înseamnă şi ce urmează din punct de vedere juridic

De altfel, Kremlinul a cerut vineri să nu se compare planul de pace al Chinei pentru o soluţionare a conflictului din Ucraina cu propunerea de încetare imediată a focului şi iniţierea unor negocieri urgente făcută anterior de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, notează EFE.

“Nu este prea convenabil să comparăm ideile preşedintelui Xi (Jinping) cu ceea ce a spus astăzi preşedintele (belarus Aleksandr) Lukaşenko”, a declarat Dmitri Peskov în conferinţa sa de presă zilnică.


Reprezentantul Kremlinului a adăugat că propunerea lui Lukaşenko va fi discutată mai detaliat în cursul întâlnirii acestuia cu liderul rus Vladimir Putin, programată pentru 6 aprilie.

În ceea ce priveşte perspectivele de pace pe termen scurt, Peskov a subliniat că pentru moment ‘nu se schimbă nimic şi că operaţiunea militară specială’ a Rusiei continuă.

Preşedintele belarus a lansat un apel vineri la o încetare imediată a focului în Ucraina şi la începerea negocierilor de pace fără condiţii prealabile ‘înainte de a se ajunge la o escaladare’.

“Îndrăznesc să propun (…) o încetare a ostilităţilor, o încetare a focului fără dreptul de mişcare a trupelor şi transferul de echipamente şi arme’, a declarat Lukaşenko în timpul discursului său anual în faţa Adunării Naţionale (parlamentul).

Potrivit liderului belarus, “trebuie să ne oprim acum, înainte de a se ajunge la o escaladare”.

El a avertizat că perspectivele de pace se estompează pe măsură ce Ucraina continuă să primească cantităţi importante de arme occidentale, iar Rusia impulsionează dezvoltarea industriei sale de armament.

“Ucrainenii cred că pot câştiga, dar asta este un nonsens. Este imposibil să câştigi împotriva unei puteri nucleare”, a declarat Lukaşenko, care a avertizat, de asemenea, că o eventuală contraofensivă ucraineană este “extrem de periculoasă” şi ar putea afecta speranţele în negocierile de pace.

Planul de pace al Chinei pledează, pe de o parte, pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, încetarea ostilităţilor şi reluarea negocierilor de pace, iar pe de alta pentru luarea în considerare a preocupărilor de securitate ale Rusiei în faţa avansării NATO.

Beijingul solicită, de asemenea, ridicarea sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, conform EFE.

Citește și : Putin a numit un cunoscut blogger militar ca şef al Gărzii Naţionale Ruse din Doneţk

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.