StiripesurseȘtirile zileiKremlinul NU invită niciun şef de stat străin la parada din...

Kremlinul NU invită niciun şef de stat străin la parada din 9 mai

Publicat:

Rusia nu invită niciun şef de stat sau de guvern străin la tradiţionala sa paradă militară din 9 mai, în cel de-al doilea an de război al Kremlinului împotriva Ucrainei, relatează DPA, potrivit agerpres.

“Anul acesta nu au existat invitaţii speciale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului luni, potrivit agenţiei Interfax.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski, de la actor la lider tenace al rezistenței ucrainene împotriva ocupației ruse – Black News

Doar preşedintele fostei republici sovietice Kârgâzstan, Sadâr Japarov, ar urma să participe la festivităţile care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât oricum se va afla la Moscova într-o vizită de lucru.

Oficial, Kremlinul a justificat absenţa şefilor de stat străini prin faptul că în acest an nu este o aniversare importantă a evenimentelor.


Cu toate acestea, la aniversări similare din trecut, şefi de stat au venit la Moscova pentru a participa la ceremonia din Piaţa Roşie din Moscova, unde peste 10.000 de soldaţi defilează şi sunt expuse echipamente militare pentru această ocazie.

Ruşii au început invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.

Citeşte şi: De ce a șovăit Sunak în privința sorții unui aliat atât de apropiat

Anul trecut, la aniversarea din mai, niciun invitat internaţional nu a participat la parada de la Moscova.

În acest an, festivităţile din regiunile aflate în apropierea graniţei şi în peninsula ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Rusia, au fost în mare parte anulate din motive de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.